AirConnect.jpg

Compania aeriană românească AirConnect, care recent a apărut pe piața din Români8a, a anunțat că, începând cu data de 27 martie 2023, va opera zborurilor regulate din București.

Potrivit companiei, zborurile vor fi atât din București către orașe precum Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, cât și din București și Cluj către Budapesta. Din luna iunie 2023, vor fi operate și noi rute estivale.

Astfel, rutele regulate operate de companie sunt următoarele:
# București – Sibiu, cinci frecvențe săptămânale;
# București – Suceava, cinci frecvențe săptămânale;
# București – Baia Mare, două frecvențe săptămânale;
# București – Târgu Mureș, patru frecvențe săptămânale;
# București – Budapesta, două frecvențe săptămânale;
# Cluj Napoca – Budapesta, două frecvențe săptămânale.

De asemenea, zborurile estivale, operate din luna iunie, vor fi între București și Dubrovnik și între Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.

,,Ne-am propus să devenim prima opțiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas în această direcție. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la prețuri avantajoase, sigură, rapidă și confortabilă între Capitală și unele dintre cele mai mari orașe ale țării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinațiilor interne, cât și a celor externe”, a declarat Tudor Constantinescu, directorul general AirConnect.

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri. Acestea au o cabină îmbunătățită, pentru confortul sporit al pasagerilor. Ȋn același timp, sunt cele mai eficiente aeronave regionale, din punct de vedere al consumului de combustibil – cu 40 % mai puține emisii de CO2 per călătorie.

Zborurile sunt disponibile online pe site-ul companiei www.air-connect.com, prin intermediul aplicației mobile, dar și prin intermediul agențiilor partenere, al sistemului global de distribuție Amadeus și al principalelor platforme online din țară și din străinătate. Pentru pasagerii frecvenți au pus la dispoziție programul de fidelitate KONnectibles care asigură, pe lângă reduceri consistente pe toată durata anului, și avantaje atât la aeroport, cât și pe timpul zborului.

Preluat de la: diez.md