February-29-leap-day.jpg
Ziua de 29 februarie apare o dată la patru ani, în anii bisecți. Aceștia sunt anii în care luna februarie are 29 de zile în loc de 28, iar anul totalizează 366 de zile în loc de 365 de zile. Află despre istoria apariției acestei zile misterioase și care sunt curiozitățile importante marcate pe 29 februarie.

Ziua suplimentară se introduce o dată la patru ani pentru a păstra anul calendaristic sincronizat cu anul astronomic sau cu cel sezonier. Aceasta se face din motivul că perioada de rotație a Pământului în jurul Soarelui nu este un număr întreg de zile, ci este de 365 de zile, cinci ore, 48 de minute și 46 de secunde.

În calendarul gregorian, calendar standard actualmente în aproape toată lumea, majoritatea anilor multipli de patru sunt bisecţi. În fiecare an bisect, luna februarie are 29 de zile în loc de 28. Adăugarea unei zile suplimentare la fiecare an compensează faptul că perioada de 365 de zile este mai scurtă decât un an tropic cu aproape șase ore.

În cazul calendarului iulian, eroarea era de 11 minute anual, respectiv de o zi o data la 128 de ani. Nici calendarul gregorian nu este perfect, dar eroarea de suprapunere cu măsurătoarea exactă a revoluției Pământului este de numai 27 de secunde, ceea ce înseamnă că o corecție suplimentară va trebui făcută o dată la 3 236 de ani.

De ce anume luna februarie?

Toate celelalte luni din calendarul iulian au 30 sau 31 de zile, dar februarie le-a pierdut din cauza ego-ului împăratului roman Caesar Augustus.

În timpul predecesorului său, Iulius Caesar, februarie a avut 30 de zile, iar luna care-i poartă numele – iulie – a avut 31. August avea doar 29 de zile.

Atunci când Caesar Augustus a devenit împărat, a adăugat două zile la luna „lui” pentru a egala august cu iulie, aşa că februarie a pierdut în bătălia cu august cele două zile suplimentare.

Curiozități despre ziua de 29 februarie

  • O lege străveche spune că în această zi femeile pot să ceară în căsătorie bărbatul iubit. Legenda datează din Irlanda secolului V. Sfânta Bridget l-a rugat pe Sfântul Patrick să permită femeilor, într-o singură zi din an, să-i ceară în căsătorie pe bărbați. Pentru a-i face pe plac, acesta a hotărât ca ziua respectivă să fie 29 februarie. Tradiția s-a păstrat veacuri de-a rândul, în secolul al XIII-lea a fost chiar adoptată ca lege în Scoția, iar bărbatul care refuza cererea în căsătorie era amendat.
  • Ca o coincidenţă interesantă, anii bisecţi pot fi recunoscuți și după faptul că atunci au loc Jocurile Olimpice de vară.
  • Persoanele care sunt născute pe 29 februarie merg la școală la vârsta de 28 de ani și împlinesc majoratul abia la 62 de ani.
  • Şansele de a avea o zi de naştere într-un an bisect este una din 1 461.
  • Unii sugerează că cei născuţi înainte de amiază pe 29 februarie ar trebui să sărbătorească ziua de naştere în 28 februarie, pe când cei născuţi în după-amiaza şi seara zilei de 28 ar trebui să sărbătorească ziua lor specială în 1 martie.

Curiozități record!

Henriksen, o familie din Norvegia, a intrat în Cartea Recordurilor pentru că cei trei copii ai cuplului s-au născut pe 29 februarie, consecutiv. Heidi a venit pe lume în 1960, Olav în 1964 și Lief-Martin în 1968. Astfel, părinţii Karin şi Henry Henriksen au trei copii născuţi în ani bisecţi.

În toată lumea, aproximativ 4,1 milioane de oameni își sărbătoresc ziua de naștere pe 29 februarie.

Preluat de la: diez.md