cake.jpg

Cele mai recente cercetări arată că dioxidul de titan sau E171 este periculos pentru pacienţii care suferă de boli inflamatorii intestinale.  Dioxidul de titan este o substanţă inertă din punct de vedere chimic ce se foloseşte în industria alimentară ca şi colorant. Este o substanţă cristalină, albă şi solidă.

Aditivul alimentar este folosit din ce în ce mai des în produsele alimentare, în cele cosmetice şi chiar în unele medicamente. Dioxidul de titan sau E171 a fost clasificat de Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. FDA consideră că E171 este sigur dacă este folosit în concentraţii de maxim 1% din greutatea alimentelor. Dioxidul de titan este de multe ori menţionat pe etichetele produselor ca fiind un “colorant natural”. În ultima perioadă aditivul alimentar este folosit în exces în produsele cosmetice (pastă de dinţi), medicamente şi, în special, în compoziţia dulciurilor ( glazura torturilor, în îngheţată, bezele, etc.).

Alte surse de dioxid de titan (E171): este utilizat în zahăr, produse lactate, făină şi produse de patiserie ce necesită o crustă albă şi opacă. E171 se mai găseşte şi în cremă de hrean, sosuri, gumă de mestecat şi îngheţată. Poate fi găsit şi în creme, medicamente, pastă de dinţi şi sirop.

Cercetătorii de la Universitatea din Zurih au acordat o mai mare atenţie asupra impactului pe care îl are asupra sănătăţii şi au descoperit că dioxidul de titan agravează simptomele celor care suferă de boli inflamatorii intestinale.http://www.csid.ro/health/noutati-sanatate/bolile-inflamatorii-intestinale-tratate-intr-un-centru-specializat-la-institutul-fundeni-16321398/ Constatările lor sugerează că produsele alimentare care conţin dioxid de titan ar putea fi deosebit de nocive pentru pacienţii cu boala Crohn, deoarece aditivul alimentar ingerat se absoarbe mult mai repede în sânge, bariera lor intenstinală fiind deteriorată. Acest nou studiu condus de dr. Gerhard Rogler a fost publicat în revista Gut.

Simptomele bolilor inflamatorii intestinale

Bolile inflamatorii intestinale (BII) sunt afecţiuni cronice ale tractului gastrointestinal, cele mai des întâlnite fiind boala Crohn şi rectocolita ulcero hemoragică. Acestea sunt caracterizate prin perioade active – când simptomele sunt puternic resimţite de pacienţi, şi perioade de remisie a bolii – când simptomele dispar sau se manifestă la o intensitate mai mică. Printre simptomele bolii Crohn se numără: crampe, scăderea în greutate şi în unele cazuri, sângerare rectală. Alte simptome, des întâlnire sunt: diareea, durerea abdominală şi febra. Pacienţii care suferă de boala Crohn în stadiu avansat pot avea ţesutul intestinal afectat şi pot manifesta abcese care cauzează umflături şi inflamaţii.
Rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH) este o afecţiune poate cauza ulcere în colon şi poate duce la complicaţii care pun în pericol viaţa pacientului. RCUH se manifestă prin inflamaţii prezente la nivelul rectului şi al colonului, ceea ce duce la diaree, sângerări rectale şi crampe abdominale.

Preluat de la: csid.ro