EDE7cCXWwAABOGP.jpg
Adolescenta Greta Thunberg, activistă suedeză de mediu, a ajuns miercuri în portul New York, pe o barcă care emite zero emisii de carbon, după o călătorie de 14 zile din Anglia, pentru a lua parte la summitul Națiunilor Unite de luna viitoare, scrie euronews.com.

Tânăra a fost întâlnită cu aplauze la intrare în port. „Toate acestea sunt copleșitoare și pământul încă se cutremură pentru mine”, a spus tânără în cadrul conferinței de presă organizate după acostare. „Trebuie să ne susținem unii pe alții, și să acționăm, în sens contrar ar putea fi prea târziu.”

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg și-a suspendat cursurile şcolare timp de un an pentru a-şi continua campania de stopare a încălzirii globale în Statele Unite.

Odată ajunsă pe continentul american, activista în vârstă de 16 ani intenţionează să participe la demonstraţiile la scară largă împotriva schimbărilor climatice planificate pentru 20 şi 27 septembrie şi va rosti un discurs la summitul privind clima găzduit la sediul ONU din New York pe data de 23 septembrie.

Greta Thunberg va merge apoi în decembrie la conferinţa anuală a ONU privind climatul din Santiago, în Chile, cu opriri în alte locaţii latino-americane care sunt esenţiale pentru stoparea schimbărilor climatice, şi va efectua de asemenea călătorii în Canada şi Mexic.

Preluat de la: diez.md