Ilona avea șase ani. Își strângea la piept păpușa dăruită de bunica. Era un bebeluș. Un bebeluș pe care abia aștepta să-l aibă când va fi mare. Îi înfășura pelinca în jurul corpului mic de plastic cu o dibăcie care nu se prea întâlnește la fetițele de șase ani. Bunica era educatoare la grădiniță, toată copilăria a trăit-o alături de ea și mereu a interacționat cu micuții din grupele de până la trei ani. Era sigură că va fi o mamă bună, iar visul ei era să nască trei copii – doi băieți gemeni și o fetiță. Inițial, termenul-limită era 18 ani, apoi 20, apoi după finalizarea licenței, mai târziu – după masterat. Într-un final, la 24 de ani, spunea că nu se grăbește nicăieri și că mai are nevoie de timp pentru sine și promitea că la 28 cu siguranță își va aduce la realitate visul din copilărie. „Bunica insista, îmi tot spunea cum vrea să aibă grijă de strănepoți.” Ilona a ajuns la 30 și atunci a luat o decizie pentru sine: „I-am zis că nu vreau să fac copii.”

Deși decizia a luat prin surprindere familia Ilonei, din momentul în care a spus-o, a înțeles că e ceea de ce avea nevoie atât de mult timp – un răspuns, fără termeni-limită. „Deseori am asemenea revelații când mănânc în singurătate, fără telefon, fără alte influențe din extern. Atunci am timp să rumeg informațiile, să iau decizii, să reflectez.” Decizia pe care a luat-o s-a pliat perfect pe tot ce-și dorește – carieră, călătorii, contribuția pe care poate să o aducă ca să facă lumea un loc mai bun pentru persoanele care-și doresc copii, focalizare pe corp și sănătatea mintală.

În momentul în care subiectul era decis, tânăra i-a comunicat partenerului de pe atunci că nu se vede în rol de mamă. Își dorea să fie onestă. „El mi-a acceptat poziția. Am fost împreună încă trei-patru ani. După care, când el s-a despărțit de mine, printre motivele enumerate era și faptul că eu nu-mi doresc să am copii, iar el încă nu a decis pentru sine dacă își dorește. M-a durut mult. M-am simțit trădată. M-a debulosat, fiindcă eu mereu am fost sinceră.”

Împreună cu partenerul său, Ilona a fost într-o relație de peste șase ani și a avut nevoie de mai mult timp pentru a se reface. Acum e în prima relație de după despărțire. I-a fost greu să-i spună partenerului său că e childfree. „Mi-e frică să o spun, mai ales când omul îmi place mult, dar o spun… la început.” Prima reacție a partenerului a fost să o convingă că se va răzgândi, însă după mai multe discuții, când a înțeles că decizia e una asumată, a respectat-o. Până la urmă, ceea ce-și dorește este să fie alături de Ilona ca persoană, cu sau fără copii.

Ilona recunoaște că gândul de a avea copii o înfricoșează. După mai multe probleme alimentare și episoade de dismorfofobie (o condiție mentală în care oamenii petrec mult timp făcându-și griji despre cum arată corpul lor), tânăra nu vrea să se gândească la modul cum i se va schimba corpul în timpul unei sarcini. „Eu admir mamele, admir femeile care decid să aibă copii, pentru că eu cred în faptul că un copil este o binecuvântare, dar este o binecuvântare pentru oamenii care îl vor, nu pentru oamenii ca mine.” Ilona își amintește fraza: It takes a village to rise a child (E nevoie de un sat pentru a crește un copil). Ea vrea să fie parte din sat, să contribuie la creșterea și educarea copiilor, dar nu vrea să dea naștere. A fi childfree pentru tânără este despre a se alege pe sine. „Vreau să-mi trăiesc viața cu focalizare pe mine, dar cu posibilitatea de a oferi suport femeilor din viața mea – fie rude, fie prietenele mele –, dacă ele aleg să aibă copii. Să te alegi pe tine nu e egoism.”

În prezent, potrivit datelor de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în Republica Moldova sunt 761 de copii care au statut de adoptabil. Statul încurajează adopția, iar procesul, pentru familia adoptatoare, durează între șase și șapte luni.

De când a luat decizia, Ilona trebuie să se justifice și să explice, uneori chiar și să mintă pentru a scăpa de presiunea care vine de la societate. Ilona enumeră, din notițele pe care și le-a făcut, toate lucrurile de care se teme: căderea părului, căderea dinților, hora hormonală din organism, nașterea, abuzul obstetric, depresia postnatală, războaiele din lume, instabilitatea economică, abuzatorii, incertitudinea despre cum va crește copilul, frica de a nu putea proteja copilul în anumite situații etc. Toate nu sunt decât niște argumente pe care le-a scris nu pentru sine, dar pentru cei care nu o înțeleg. Pe lângă punctele pe care le-a enumerat, simte necesitatea să mai adauge că nici femeile nu prea povestesc prin ce trec de fapt și tind să romantizeze apariția unui copil, de parcă această schimbare nu ar întoarce la 180 de grade modul în care trăiesc. „După pandemie femeile au mai început să vorbească, dar puțin, mult prea puțin.”

Deja de șase ani Ilona trăiește fără vreun regret. De două ori s-a întrebat dacă într-adevăr nu-și dorește copii, însă aceste episoade au fost atât de scurte și superficiale, încât nici nu le ia în calcul. „Urăsc să aud fraza: «Eu cred că tu o să te răzgândești.»” Societatea tinde să vadă lipsa unui copil ca pe un gol care trebuie umplut. Femeile care nu-și doresc copii simt constant necesitatea să se justifice – să lanseze o afacere de succes, să ducă o viață de invidiat, să construiască cariere. „Societatea îl vede ca pe un gol, eu – nu. Am simțit în trecut necesitatea să demonstrez că sunt carieristă… însă acum am ales să ignor.”

La marșuri, în comunicarea despre violența împotriva femeilor mesajul principal este: „Nu înseamnă nu.” Totuși, societatea își permite să ceară explicații femeilor care nu-și doresc copii. „Vreau să pot spune: «Nu îmi doresc copii. Punct», fără să vin cu argumentele și mesajele pe care mi le-am notat.” Totodată, Ilona menționează că e nedrept când persoanele care nu vor copii trebuie să argumenteze de ce au luat o astfel de decizie, iar persoanele care aleg să aibă copii nu trebuie să explice nimănui nimic.

În ultima perioadă, spune Ilona, tot mai des aude bărbați discutând despre copii, naștere și cât de simplu este tot procesul. Tânăra menționează că multe dintre narativele pe care le aude sunt inclusiv din cauza faptului că bărbații se tem să piardă controlul asupra corpurilor femeilor. „M-a speriat mult când acei bărbați au decis să interzică avortul prin telemedicină.”

La 23 ianuarie 2025, ministra sănătății de atunci, Ala Nemerenco, a semnat un ordin care interzice întreruperile de sarcină medicamentoase prin telemedicină. Deși nu este stipulat oficial drept motiv, anterior deciziei, Ministerul Sănătății a primit o petiție antiavort semnată de 19 persoane – avocați, muzicieni, profesori, pensionari și angajați ai companiei Moldovagaz. Petiționarii menționau că Republica Moldova s-ar putea transforma într-un „teleabator pentru copiii nenăscuți”.

Potrivit datelor de la Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive, în Republica Moldova, în 2023, rata era de 12,96 avorturi la 1.000 de femei de vârstă fertilă.

„Astfel de întrebări sunt greu de ignorat, deși încerc. Eu am rude care au murit în singurătate, deși aveau copii, și nimeni nu le-a adus un pahar. În prezent, cu migrația care are loc, «paharul cu apă» poate fi tare departe.”

Ilona vrea să ajungă la bătrânețe, aceasta nu o sperie. Vrea să-și petreacă și anii de tinerețe în etate înconjurată de mulți prieteni, poate într-o casă comunitară în care să locuiască împreună. Își dorește să îmbătrânească acasă, într-un sat din Moldova, la poalele unei păduri verzi, iar pe fundal să susure un râu. „Văd sensul vieții mai mult ca pe o locație decât ca pe un concept. Mă văd locuind undeva unde să pot să simt ploile de primăvară, de vară, să interacționez cu vecinii, să cresc roșii, să sădesc flori și să gătesc mult în baza rețetelor din cartea veche pe care mi-a lăsat-o bunica.”

La nivel internațional, rata fertilității a scăzut de la aproximativ cinci copii per femeie în 1960 la aproximativ 2,4 copii per femeie în 2019. Totuși, studiile nu fac o diferență clară între childfree și childless. În sine, fenomenul este neuniform. Cel mai vizibil acesta este în țările dezvoltate și începe să apară în cele în curs de dezvoltare, pe măsură ce trec prin transformările caracteristice: urbanizare, educație accesibilă și schimbare de valori.

Preluat de la: diez.md