Poze-Program-mentorat-9.jpg

Asociația Obștească „Făclia” lansează programul de mentorat „Busola tineretului”, o inițiativă menită să conecteze tinerii din Republica Moldova cu profesioniștii din diaspora. Doritorii vor avea parte de orientare profesională și sprijin emoțional pentru dezvoltarea competențelor necesare pieței muncii.

Programul de mentorat este destinat în mod special tinerilor care nu sunt angajați, nu urmează studii, se confruntă cu izolare economică și socială. Timp de trei luni, aceștia vor avea oportunitatea să interacționeze cu profesioniști voluntari din diaspora, care le vor împărtăși experiențele lor profesionale și personale. Tinerii vor primi îndrumare în descoperirea propriilor aptitudini și în alegerea unui parcurs educațional și profesional potrivit și competitiv pe piața muncii.

Fiind o inițiativă pilot, organizatorii vor aloca un număr limitat de locuri. Prima ediția va implica cel puțin 50 de tineri din Republica Moldova și 20 de mentori voluntari din diaspora, selectați dintre profesioniști cu experiență în domenii precum IT, antreprenoriat, educație, inginerie, marketing, arte sau economie verde.

Programul se va desfășura pe parcursul lunilor septembrie, octombrie și noiembrie. Sesiunile de mentorat vor avea loc online, pe o platformă digitală dedicată. Fiecare tânăr va lucra, pe parcursul celor trei luni, cu trei mentori diferiți, în sesiuni individuale de mentorat. Conținutul sesiunilor de mentorat va răspunde unor nevoi specifice:
# clarificarea vocației și a intereselor profesionale;
# sprijin emoțional și validare;
# abilități de planificare a carierei;
# acces la modele de succes și comunități de suport;
# dezvoltarea competențelor digitale, soft skills, educație financiară și abilități antreprenoriale de bază.

Pe parcursul derulării programului vor fi organizate mai multe evenimente de networking la care vor participa mentori, tineri implicați în program, angajatori, ONG-uri și instituții publice. Aceste întâlniri urmăresc transformarea conexiunilor în oportunități practice concrete și consolidarea comunității.

Mentorii din diaspora vor parcurge un program de formare de 40 de ore, axat pe bune practici în mentorat. Instruirea va include ateliere teoretice și practice, sesiuni de supervizare și exerciții aplicate. La final, participanții vor primi o diplomă, cu posibilitatea de a se certifica internațional.

Programul „Busola tineretului” este deschis tinerilor din întreaga țară, cu accent pe raioanele Soroca, Edineț, Ungheni, Orhei, Cahul, municipiul Bălți și profesioniștilor moldoveni stabiliți în străinătate. Doritorii de a participa se pot înscrie online prin completarea acestui formular de înregistrare.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md