La ce te gândești când auzi sintagma „om din om”? Poate la moștenirea pe care o purtăm fără să o alegem: felul în care vorbim, gesturile, fricile și încrederea, iubirea și lipsa ei – toate transmise, într-un fel sau altul, de la un om la altul? Sau poate la ideea că nu ne formăm niciodată singuri? Că fiecare întâlnire ne modelează și că fiecare gest pe care-l facem, la rândul nostru, lasă urme într-altcineva? La asta s-a gândit și Vasile Zeliznîi când și-a numit noul proiect, de tip documentar, exact așa: „Om din Om”.
Tânărul a început cu fotografia și filmările încă de pe băncile facultății, din pasiune. Încet-încet, hobbyul s-a transformat în meserie, iar la un moment dat a fondat chiar și o companie media creativă, axată pe producție video B2B. În pofida numeroaselor proiecte comerciale, a simțit că lipsește ceva. Voia să facă ceva diferit, pentru suflet. Privind diferite documentare, a înțeles că ceea ce-l atrage sunt oamenii și poveștile lor, mai ales istoriile care reușesc să pună pe gânduri.
Astfel, din dorința de a reda vocea celor care au fost mereu acolo, dar au fost prea rar ascultați, în mai 2025, Vasile a lansat proiectul „Om din Om”. „Va fi o serie de videoclipuri care vor lăsa ceva în urmă. Sunt foarte mulți oameni care ar putea să educe despre morala vieții. Și ar fi nice, mi-am dat seama, să vorbim anume cu oameni care nu sunt cunoscuți, cu oameni simpli.”
„Cred că imboldul cel mai mare a fost când am filmat cu băieții de la Netflix, pentru Flavors of Moldova. Am filmat împreună prin toată țara și atunci mi-am dat seama că dacă ei pot face asta, atunci și noi putem la același nivel. Am început cu nea Victor, pe care l-am cunoscut tot datorită acelui proiect. La el au fost, în general, mulți oameni și s-au făcut destule interviuri. Dar ei veneau, filmau repede și plecau. Noi am stat aproape trei zile, am băut un pahar de țuică, l-am ascultat și abia la final am început să filmăm.”
De fapt, aceasta și a fost ideea de bază a proiectului, ca echipa să petreacă timp real cu personajul, nu doar o oră sau o zi, ci suficient cât să creeze o legătură. „Scopul nostru e ca omul să se deschidă cu adevărat. Să devenim, într-un fel, prieteni. De aceea, la filmări, mă străduiesc să mergem cât mai puțini. Ideal e să fim două persoane. Și nu mergem cu multe lumini sau cu tehnică grea – cel mai mic setup, să zicem așa – ca să nu incomodăm.”
Etapa preferată a lui Vasile este interacțiunea cu oamenii; îi place să-i cunoască. „Și îmi place momentul acela când, în timp ce filmez, simt că omul mi-a spus tot ce voiam să aud. Dacă văd că fuge de la răspuns, încerc să reformulez, să pun întrebarea altfel. Dar uneori, oricât ai încerca, omul pur și simplu nu vrea să vorbească despre un anumit subiect, și atunci nu mai ai ce face. De exemplu, nea Victor avea o durere legată de soția sa. De câte ori încercam să aduc vorba despre ea, evita întrebările. Putea să povestească despre orice, dar nu despre soție. Și atunci am înțeles că nu trebuie să insist. Poate dacă am fi stat mai mult timp, dacă l-aș fi prins într-o noapte pe la ora 2, poate atunci mi-ar fi povestit.”
Provocările principale ale echipei sunt să-și facă timp pentru filmări și montaj, dar și să găsească oameni interesanți, care chiar au ce povesti. În plus, o altă dificultate este să-i convingă să fie filmați, pentru că, de multe ori, oamenii refuză, spun „nu” din start.
„Noi lucrăm cu multe branduri și deja avem mulți cunoscuți, oameni interesanți cu care vrem să discutăm. Totodată, am primit și multe mesaje cu recomandări. Dar eu, de exemplu, m-aș duce, pe vreo săptămână, în sudul Moldovei. Aș merge pe la casele oamenilor, aș face cunoștință cu ei, le-aș afla istoriile, apoi i-aș filma pe cei care au ce să povestească.”
În luna iunie urmează să apară un nou episod al proiectului, dar până atunci vă recomandăm să-l vedeți pe primul. Vizionare plăcută!
Aici găsești pagina de Facebook a proiectului „Om din Om”.
Preluat de la: diez.md