484814216_1145677304236934_5047649711027857995_n-1-e1750402050528.jpg

Restaurantul „Noroc” din Sacramento, SUA, fondat de o familie originară din Republica Moldova, a fost inclus în clasamentul 101 Best Restaurants in California, realizat de criticul culinar Bill Addison și publicat în Los Angeles Times.

„Potrivit datelor Google Maps, publicate în martie 2025, în statul California sunt listate peste 98.000 de restaurante. Selectarea în acest top restrâns plasează preparatele est-europene – cu rădăcini moldovenești – în elita de sub 0,1 % din industria culinară californiană”, menționează fondatorii restaurantului.

Printre preparatele remarcate în articolul publicat de Los Angeles Times se numără:
# mămăliga cu brânză și smântână, servită cu friptură de porc și ciuperci;
# plăcintele cu brânză, varză, vișine sau mere;
# sarmalele gătite după rețetele clasice moldovenești.

Aici găsești website-ul Restaurantului „Noroc”, iar aici este pagina sa de Facebook.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Preluat de la: diez.md