Mirela-Vaida-1.jpg

Înainte să devină una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România, Mirela Vaida a avut o carieră artistică activă în muzică. Vedeta de la „Acces Direct” a făcut parte din nu una, ci două trupe de fete, iar aparițiile sale din acea perioadă au rămas memorabile.

Cu un stil vestimentar curajos și plin de energie, Mirela apărea frecvent pe scenă în topuri decoltate, fuste mini și ținute specifice anilor 2000, perioadă în care multe trupe pop din România adoptau un look similar. De altfel, fanii care au descoperit imaginile de arhivă cu ea au remarcat nu doar stilul, ci și naturalețea și carisma pe care le păstrează și astăzi.a

„Frumoasă ca și acum”, a scris cineva în secțiunea de comentarii a videoclipului piesei „La vânătoare”.

Mirela a făcut parte din formațiile Angels și ulterior Ho-Ra, proiecte muzicale care au cucerit publicul la începutul anilor 2000. Deși nu a rămas în industria muzicală, experiența de pe scenă a contribuit decisiv la formarea unei prezențe carismatice, pe care o regăsim astăzi în emisiunile TV pe care le prezintă.

Deși a terminat Facultatea de Drept, Mirela Vaida nu a profesat niciodată în acest domeniu, centrându- și cariera în zona televiziunii și teatrului, devenind cunoscută publicului larg prin emisiuni ca „Mireasă pentru fiul meu”, iar mai recent, prin formatul „Acces Direct”, pe care îl moderează cu succes.

„M-am angajat la televiziune și mi-am dat seama că îmi place să vorbesc. Eu mai participasem la concursuri de muzică, gen «Bravo, bravissimo» de la TVR, cu Dan Bittman. Am fost la Mamaia, în ’97. Am mai fost la «Ploaia de stele», în 2001, am fost în finală cu Madonna. Inima m-a chemat spre muzică mereu”, a povestit Mirela Vaida.

Chiar dacă a lăsat muzica pe plan secund, Mirela nu a renunțat complet la pasiunea sa artistică – a participat în show-uri de divertisment, a jucat în piese de teatru și a continuat să fie o prezență activă în lumea artistică.

De la look-urile îndrăznețe din perioada de început, până la eleganța moderată de azi, Mirela Vaida și-a păstrat autenticitatea și energia. Fie că a fost pe scenă, pe micile ecrane sau în teatru, a știut mereu să capteze atenția publicului.

Imaginile din trecut nu fac decât să confirme un adevăr simplu: talentul și carisma nu se pierd cu trecerea anilor – ci doar evoluează.

Citește și: Mirela Vaida, dialog în lacrimi cu Adrian Artene, la „Altceva”

FOTO: Instagram @mirelavaida, Capturi YouTube.

Preluat de la: csid.ro