Recolta-voastra-va-fi-mult-mai-spectaculoasa-cu-ajutorul-acestui-ingredient-banal.jpg

Bicarbonatul de sodiu este un adevărat produs minune în casă, care poate fi folosit pentru a curăța aproape orice lucru. În plus, e foarte util la gătit. Cu toate acestea, românii nu știu că acest ingredient banal poate fi foarte util și în grădină. Iată ce spun specialiștii în agricultură!

Toată lumea știe cât de util poate fi bicarbonatul într-o locuință, dar acesta poate fi foarte benefic pentru castraveți. Conform experților, stropirea castraveților cu bicarbonat de sodiu vă poate asigura o recoltă mai bogată.

Stropirea acestora cu bicarbonat de sodiu îi face să reziste împotriva bolilor fungice, fiind foarte eficient împotriva mucegaiului alb și a altor tipuri de ciuperci care afectează legumele. În plus, castraveții vor avea un gust mult mai bun.

Tot ce trebuie să faceți este să dizolvați o lingură de bicarbonat în aproximativ 4 litri de apă rece. Puteți adăuga și o lingură de ulei vegetal, pentru a ajuta soluția să adere mai bine pe frunzele acestora. Totul trebuie amestecat foarte bine, iar apoi pus într-o sticlă cu pulverizator.

Cel mai bine este să stropiți castraveții seara sau dimineața, când razele solare nu sunt așa de puternice. De asemenea, tratamentul se poate repeta la intervale de 7 – 10 zile, pentru a menține sănătatea legumelor. La final, castraveții vor fi mai gustoși ca niciodată!

Sursa foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro