601c542085600a4e462aa708.jpg
Universitățile rusești vor avea în curând o nouă materie obligatorie, care va educa studenții în legătură cu „ideologia rusă”. În unele cazuri, aceasta va fi predată timp de un semestru, iar în altele, pe parcursul întregii perioade de studii, cuprinzând patru module de bază.

În URSS, absolvirea cu o diplomă universitară a necesitat să urmezi un curs în „Comunismul științific”.

Educația ideologică obligatorie a fost criticată de studenții din întreaga Uniune Sovietică și i-a făcut pe mulți dintre aceștia să se îndepărteze de filozofie și istorie, alterate așa cum erau acele materii de agenda ideologică a statului. Acum, instruirea ideologică revine în sistemul de învățământ superior din Rusia.

„Tinerii trebuie să înțeleagă ideologia – adică unde se îndreaptă Rusia și de ce”

Publicația rusă independente Meduza, a vorbit cu doi oameni din interiorul Kremlinului despre planurile actuale de a introduce „ideologia rusă” ca subiect obligatoriu în universitățile din Rusia. Noul model curricular, explică ei, poate duce la eliminarea școlilor rusești de toate facultățile nonconformiste, cu gândire liberală.

„Tinerii trebuie să înțeleagă ideologia – adică unde se îndreaptă Rusia și de ce”, spune una dintre sursele Meduza.

Școlile publice din Rusia au introdus deja un modul ideologic, sub forma săptămânalului obligatoriu, intitulat „Conversații despre ceea ce contează”.

„Scopul modulului este de a-i face pe copii să creadă că Rusia a fost forțată să înceapă „operațiunea militară specială” în Ucraina și că „naționaliștii” ucraineni pur și simplu nu le-au lăsat de ales”, scrie Meduza.

În continuare, „ideologia rusă” va deveni o parte obligatorie a educației universitare. Acest nou curriculum ideologic este supravegheat de Serghei Kirienko, prim-adjunct al șefului Administrației Președintelui. În plus, în locul departamentului pentru proiecte sociale al Kremlinului (care se ocupă de obicei de sistemul de învățământ superior), Consiliul de Stat (un organism consultativ care gestionează de obicei alegerile) este însărcinat cu elaborarea curriculum-ului necesar.

Consiliul de Stat este condus de un apropiat al lui Kirienko, Aleksandr Haricev. Un alt expert implicat în proiect este Andrei Polosin, șeful relațiilor regionale la Rosatom (corporația de stat pentru energie nucleară a Rusiei, unde Kirienko a lucrat ceva timp în trecut). Responsabilitatea pentru dezvoltarea curriculum-ului a fost delegată orgniazației Znanie, al cărei consiliu de supraveghetori este, de asemenea, condus de Kirienko.

„Ideologia rusă” va fi predată din toamna viitoare

Noua materie va ajunge în programele de studii superioare în toamna viitoare, la începutul unui nou an universitar. Studenții care se specializează în discipline STEM vor fi obligați să urmeze un an de studii ideologice. Studenților la științe umaniste li se vor cere câțiva ani de „ideologie rusă”; iar studenții de la specializările în istorie și științe politice vor trebui să o studieze pe întreaga durată a studiilor.

Curriculumul ideologic va fi subdivizat în patru module:
# modulul principal, „istoric”, va fi probabil încredințat lui Vladimir Medinski, fostul ministru rus al Culturii și actual asistent al președintelui;
# cel de-al doilea modul, „Codul cultural”, va fi condus probabil de Mihail Piotrovski, directorul Ermitului de stat din Sankt Petersburg;
# modulul „Rusia în lume” urmează să fie supravegheat de politologul Serghei Karaganov;
# „Previziunea unui viitor” ar putea fi atribuită lui Mihail Kovalciuk, actualul șef al instituției de conducere a Rusiei pentru cercetare nucleară – Institutul Kurceatov.

Conținutul exact al fiecărui modul este încă necunoscut. Ceea ce este clar, totuși, este loialitatea deplină a tuturor celor patru posibile conduceri curriculare față de regimul actual și de nevoile și preferințele acestuia.

Piotrovski a spus, vara trecută, că „toți suntem militariști și imperialiști”, refuzând să-și ceară scuze pentru agresiunea Rusiei în Ucraina. Kovalciuk este considerat a fi un membru al cercului interior al lui Putin. Karaganov este membrul Consiliului pentru Drepturile Omului al președintelui, precum și un participant consultativ academic la Consiliul de Securitate al Rusiei. Karaganov a fost cel care a descris invazia rusă a Ucrainei drept „soarta Rusiei”. „Trebuie să ne unim, să ne reținem și să câștigăm”, a menționat el.

Cele două surse din Kremlinului au delcarat pentru Meduza că prevederile principale ale noului curriculum ideologic vor fi stabilite la conferința „ADN-ul Rusiei”, susținută de Znanie și programată să înceapă pe 26 octombrie la Soci.

Introducerea studiilor ideologice obligatorii poate ajuta regimul să „curățeze” colegiile și universitățile ruse de membrii facultăților cu mentalitate liberală care critică regimul astăzi.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Preluat de la: diez.md