creatiile-lui-Daniel.jpg
Daniel Barbos este un tânăr de 21 de ani pasionat de fotografie din municipiul Strășeni. La vârsta de șase ani, atunci când a ținut pentru prima dată un aparat de fotografiat în mâini, a înțeles că există o conexiune puternică dintre el și fotografie. Așa a început să capteze stări și emoții ca mai apoi să le transpună în imagini.

Daniel Barbos, fotograf

Daniel spune că atunci când faci o fotografie trebuie să o simți: fie ești pe stradă, în natură, die chiar acasă. Din acest motiv, el poartă aparatul foto practic permanent cu el.

Ca o fotografie să iasă bine, tânărul spune că acest lucru ține de abilitățile fotografului: „Când văd un loc în care simt că o să-mi iasă o fotografie reușită, eu o fac instant, nu aștept mult timp”.


Sursă foto: Daniel Barbos

Lui Daniel îi place să fotografieze oamenii. El spune că fiecare om are o poveste aparte: „Fiecare om este prins într-o buclă de timp, pe care eu am creat-o cu aparatul foto. În această buclă de timp sunt niște momente unice, cu emoții unice și captivante, pe care nu le mai poți recrea”.

Sursă foto: Daniel Barbos

Tânărul spune că pentru prima dată a ținut un aparat de fotografiat în mâini când avea vârsta de șase ani: „Tata avea un aparat foto vechi – смена 8mm. Eu permanent mă jucam cu el, mă atrăgea. Tot timpul doream să mă uit prin orificiul lui din sticlă, să apăs pe butonașul acela mic îmi părea o minunăție. Deși eram mic copil, eu simțeam încă de atunci o conexiune foarte puternică dintre mine și aparatul de fotografiat”.


Sursă foto: Daniel Barbos

Daniel menționează că dintr-o serie de fotografii pe care le face, într-un final rămân 10 sau chiar una: „Totul depinde de momentul pe care îl fotografiez. Dacă, spre exemplu, locul are mai multe puncte unde se poate de fotografiat, voi selecta 10 fotografii sau chiar mai multe. Dar dacă o să fie doar un punct, va fi doar o fotografie. Deja când le editez, spre exemplu, cinci fotografii, îmi ia 10-20 de minute sau până la două-patru ore, dacă sunt mai multe”.


Sursă foto: Daniel Barbos

Tânărul menționează că, din perspectiva lui, un fotograf trebuie să aibă multă răbdare, atenție, curaj, rapiditate și să-i placă mult ceea ce face. Iar fotografia pe care o face să o simtă în suflet.

L-am întrebat ce mesaj transmit fotografiile, iar el a răspuns: „Prin fiecare fotografie pe care o fac, transmit mesaje de redare a culorilor, a emoțiilor, a frumuseții și a istoriei din spatele fiecărui moment făcut cu ajutorul obiectivului”.


Sursă foto: Daniel Barbos

De asemenea, Daniel a venit și cu câteva sfaturi pentru fotografii începători și ce aceștia ar trebui să facă ca fotografiile lor să fie cât mai reușite.


Sursă foto: Daniel Barbos

„Le-aș sugera fotografilor începători, să învețe setările camerei, și să fotografieze în raw, iar după asta să învețe instrumentele de editare a fotografiilor, să învețe câteva reguli de compoziție și să fie cât mai creativi. Uneori, social media îi presează, dar nu trebuie să renunțe și să facă momente unice în continuare și nu trebuie să facă fotografii doar pentru social media sau pentru bani, dar și pentru ei înșiși”.

Pe lângă fotografie, tânărul mai este pasionate și de Photo Art. Vedeți mai jos câteva dintre creațiile sale.

Pagina de Instagram a fotografului Daniel Barbos o puteți accesa aici

Preluat de la: diez.md