Este vorba despre un autovehicul care a fost schițat după modelul FORD T 1907 , proiectul fiind finalizat pe 21 noiembrie 2021 și durând puțin peste un an.
„M-am gândit ca acesta e simplu în construcție și că voi fi în stare să creez o copie a acestei mașini, dar puțin modernizată, pe care am numit-o BIOX T. În total, am lucrat 560 de ore asupra proiectului, din timpul meu liber și pe banii proprii”, specifică maiorul.
„Cum i-a reușit acest lucru într-un timp atât de scurt, știe doar ofițerul nostru. Cert e că această mare realizare ne face mândri pe noi toți de perfomanțele unor militari ai Armatei Naționale. Succes, domnule maior și anul viitor așteptăm să ne bucurați cu alte proiecte grandioase!”, scrie Ministerul Apărării într-o postare pe Facebook.
Din spusele lui Mihail Patrînjel, primul imbold de a crea o mașină i-a venit prin anii 2002-2003, pe când era elev.
„Fiind elev, mă deplasam la școală cu bicicleta, iar iarna – pe jos. Respectiv, pe o distanță de 8 km ai timp de idei creative. Ar fi bine, mi-am zis, să pot crea un transport potrivit pentru toate anotimpurile”.
Acest „ar fi bine” a fost pus în practică circa 8 ani mai târziu. Primul său proiect, Buggy BIOX, intitulat în cinstea fiicelor autorului – Bianca și Oxana, include în sine 5-7 branduri de mașini și a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări.
Pe lângă procesul lung și anevoios, maiorul spune că una dintre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat a fost înregistrarea automobilului, fiindcă în Moldova nu există o instituție care să presteze servicii de înregistrare a mașinilor unice. Cu toate astea, ofițerul e dispus să soluționeze această provocare pentru a se bucura de creația sa la drumul mare.
Preluat de la: diez.md