808x539_cmsv2_ab9f3741-2723-5a1d-90c6-1de17150e07f-5833890.jpg
Ministerul Apărării din Ucraina și-a apărat decizia de a pregăti femeile din serviciul militar să defileze pe tocuri de Ziua Independenței, în urma unui val de reacții negative exprimate de oameni politici și societatea civilă din țară.

Femeile din forțele armate ucrainene vor defila la parada din 24 august, la a 30-a aniversare a independenței față de Uniunea Sovietică, relatează CNN. Maiorul Evgeny Balabushka, ofițerul care le pregătește pentru acest moment, a confirmat că planul de a purta tocuri înalte în timpul paradei rămâne în picioare.

Într-o declarație preluată și pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării din Ucraina, Balabushka a spus că femeile se antreneză de două ori pe zi pentru a stăpâni pașii și progresează bine.

Antrenamentele se desfășoară dimineața, de la 7.30 la 8.30 și după-amiaza, de la 15.00 la 18.00. Între antrenamente, „fetele se odihnesc”. Maiorul Balabushka a spus că acest program a fost stabilit pentru a evita orele la care temperaturile sunt ridicate și a adăugat că, cel mai probabil, în apropierea datei de 24 august, „programul de antrenament va deveni mai strict”.

<!–

–> <!–

–>

Ivanna Medvid, cadetă la Institutul Militar al Universității Naționale Taras Shevchenko din Kiev, se antrenează de mai bine de o lună și a declarat:

„Astăzi, pentru prima dată, antrenamentul se desfășoară în pantofi cu tocuri”, a declarat ea pentru Army Inform, agenția de știri a ministerului apărării. „Este puțin mai greu decât în ​​ghete, dar încercăm”.

Decizia de a defila pe tocuri înalte a enervat o serie de parlamentari, după ce presa locală a preluat imagini publicate de ministerul apărării.

Elena Kondratyuk, vicepreședinta parlamentului ucrainean, s-a alăturat membrilor parlamentului din grupul „Oportunități Egale” pentru a face un apel la ministrul apărării, Andrei Taran, să reevalueze decizia.

Și Olga Stefanishina, viceprim-ministra pentru integrarea europeană și euro-atlantică a Ucrainei, Marina Lazebnaya, ministru al politicii sociale, Yulia Laputina, ministrul afacerilor veteranilor, au semnat o declarație comună prin care critică decizia.

„Pantofii cu toc sunt incompatibili cu capacitatea de luptă a soldaților”, se spune, între altele, în apel.

Ca răspuns la critici, ministerul apărării a încărcat pe Facebook o serie de imagini cu femeile soldat din alte forțe armate purtând tocuri înalte. Însă Olga Stefanishina a subliniat că, deși armatele din unele țări membre NATO includ tocuri în ținuta femeilor, ele nu sunt purtate în timpul defilărilor.

Oficialii au solicitat ministerului să înlocuiască pantofii cu toc și să numească un consilier care să efectueze un sondaj în rândul femeilor din sectorul de securitate și apărare pentru a afla ce părere au despre condițiile de muncă, inclusiv despre uniformele lor, scrie Digi24.

Preluat de la: diez.md