pixel.png
Tot mai multe cupluri aleg să divorţeze, indiferent că au sau nu copii. În timp ce alegerea poate fi una traumatică pentru tine, separarea părinţilor îi poate afecta în special pe cei mici. Bineînţeles, ca mamă, îţi doreşti să îi protejezi de toată durerea şi suferinţa provocate de separarea de partener, însă unele situaţii sunt inevitabile. Din acest motiv este foarte important felul în care comunicăm cu cei mici, pentru că experienţa prin care trece va rămâne în mintea lor pentru totdeauna.
 
Cercetătorii arată că există trei factori care îi ajută pe copii, indiferent de vârstă, să gestioneze divorţul părinţilor. În primul rând, trebuie să aibă o relaţie puternică cu ambii părinţi. Mai apoi, modul în care alegi să fii ca părinte joacă un rol important, iar în al treilea rând, este nevoie de o expunere minimă a copilului la conflict.

<!–

Formul de quiz

–>

Fă-o la timpul potrivit

Dacă tu şi partenerul luaţi în calcul separarea sau divorţul, nu vorbiţi despre asta până nu sunteţi ferm convinşi că este decizia finală. Odată ce-i spui copilului acest lucru, nu încerca să te joci cu sentimentele lui şi să-i provoci confuzie dacă mai târziu apare dorinţa de împăcare dintre voi. Bineînţeles, nu există un moment potrivit în care să-ţi anunţi copilul că te separi de tatăl lui, dar asigură-te că atunci când faci acest pas, ştii că îi vei fi alături. Va trebui să te pregăteşti cu un arsenal de îmbrăţişări, afecţiune şi multă susţinere.

Vestea, dată de ambii părinţi

Chiar dacă în multe privinţe ajungeţi la neînţelegeri, încercaţi ca în acest sens să fiţi alături unul de celălalt şi să cădeţi de comun acord pentru a-i da împreună vestea copilului. Astfel, evitaţi confuzia celui mic, iar el va primi o singură versiune a poveştii, ceea ce demonstrează că a fost o decizie comună. Copiii preferă să primească un mesaj care să evite învinovăţirea unuia dintre părinţi, motiv pentru care acest front comun îi va proteja de sentimente confuze în privinţa divorţului sau nu va fi nevoit să aleagă unul dintre părinţi sau să-l evite pe celălalt. Comunicarea trebuie să fie cât mai simplă, iar mesajul trebuie transmis în termeni pe care copilul să-i înţeleagă. Totodată, trebuie să ţineţi cont de vârsta copilului şi maturitatea emoţională de care dă dovadă. La final, fiţi pregătiţi fie pentru sute de întrebări care apar ulterior, fie pentru niciuna. Copiii vor să ştie doar modul în care separarea părinţilor le va afecta viaţa.

Evită jocul învinovăţirii

Oricât de supărată sau nervoasă ai fi din cauza situaţiei, nu-ţi învinovăţi partenerul de ruptura produsă şi evită să ai un conflic în faţa copiluli. De asemenea, ţine toate detaliile din afara căsniciei şi problemele financiare pentru tine. 

Scuteşte-ţi copilul de detalii inutile

Divorţul sau separarea părinţilor nu trebuie să devină un subiect nelipsit de la masă, motiv pentru care chiar şi discuţiile cu avocatul sau actele de divorţ trebuie ţinute la distanţă de cei mici.

Ai grijă de tine

Câtă vreme copilul te vede fericită şi împlinită, atunci va înţelege că decizia separării sau a divorţului a fost una benefică nu doar pentru tine, ci şi pentru el. Dacă te simţi copleşită de situaţie, ideal este să vezi un terapeut care te va ajuta să gestionezi lucrurile, iar astfel nu vei afecta nici starea emoţională a copilului.

Preluat de la: csid.ro