Autorităţile din Marea Britanie şi-au propus să facă minimum 100.000 de teste COVID-19 în fiecare lună, iar pentru a atinge acest obiectiv au fost puse la punct centre mobile de testare, aflate sub conducere militară, unde oamenii primesc kitul de testare, îşi fac testul şi în mai puţin de 48 de ore primesc rezultatul. Astfel, pot fi testate şi persoanele care lucrează în cămine de bătrâni sau rezidenţii acestor cămine, nu doar cadrele medicale, poliţiştii şi persoanele care se prezintă la spital deoarece au simptomatologie specifică infecţiei cu noul coronavirus.
Cei care doresc să se testeze trebuie să se programeze la un astfel de centru mobil de testare, unde îşi pot preleva singuri probele înainte de a le preda personalului calificat care le va prelucra în laborator.
În mai puţin de 48 de ore vor primi un telefon sau e-mail prin care sunt anunţaţi dacă sunt sau nu infectaţi cu noul coronavirus.
<!–
Formul de quiz
–>
O femeie explică în ce constă prelevarea probelor: „Mai întâi îmi suflu nasul şi tuşesc într-un şerveţel. Apoi deschid setul de testare şi folosesc acelaşi beţişor pentru gât şi nas, după care îl introduc în tub, aplic un cod de bare şi pun kitul într-o pungă de plastic, pe care o dau celor de la centrul mobil.”
Nial Dickson, director executiv al NHS, spune că toată lumea trebuie să aibă acces la testare:
„Testarea este una dintre armele noastre în lupta cu acest inamic. Acum avem capacitatea de a le asigura oamenilor teste prin care pot afla dacă sunt sau nu infectaţi, astfel încât să se poată întoarce la muncă fără grija că pot îmbolnăvi alte persoane, aşa cum este cazul, de exemplu, al celor care lucrează în centrele de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice”.
Preluat de la: csid.ro