Stresul acut este la cote îngrijorător de mari în contextul pandemiei COVID-19. Nu doar persoanele afectate de boală îl resimt, ci toţi ceilalţi, aflaţi în izolare socială, şomaj, lucrătorii din prima linie etc. Prof. dr. Robert Sapolsky, neuroendocrinolog şi autor american, publică, pentru CNN, o analiză a modului în care suntem afectaţi, la nivel mental, de stresul pandemiei şi o critică dură la adresa Administraţiei Trump, care, prin mesajele şi modul în care s-a raportat la criza declanşată de coronavirus, a contribuit major la accentuarea nivelului de stres în rândul populaţiei.
 

Viaţa este plină de alegeri. Te opreşti să ajuţi o persoană care şi-a împrăştiat cumpărăturile pe jos? Cumperi casa aceea? Îmi iau un nou telefon? Unde îmi trimit copiii la şcoală? Ce destinaţie aleg pentru vacanţă? Vin alb sau roşu?

Cântărim constant costurile şi beneficiile cu experimente de gândire pentru a ne imagina care ar fi consecinţele diferitelor alegeri şi experimente emoţionale pentru a ne imagina cum ar fi rezultatele diferite. Toate în asa fel încât, atunci când ajungem la una dintre acele îmbinări din viaţă, să nu fim bântuiţi de faptul că am făcut alegerea greşită între o Coca Cola sau Pepsi.

<!–

Formul de quiz

–>

În perioadele de stres, avem tendinţa de a lua decizii rele

Coronavirusul ne-a plasat într-o conjunctură mai presantă care necesită o mulţime de decizii importante. Iar acest lucru scoate la iveală un factor neurobiologic crucial: în perioadele de stres, avem tendinţa de a lua decizii rele.

Oamenii se gândesc, de obicei, la părţile creierului care se specializează în cunoaştere şi raţionalitate (cortexul) şi părţile care mediază emoţia (sistemul limbic), ca secţiuni complet separate.

Este total greşit. Există o discuţie încrucişată interminabilă între cele două regiuni. În perioade normale, cele două regiuni ale creierului conlucrează, împiedicându-ne să acţionăm prosteşte, doar pe baza emoţiilor, sau, dimpotrivă, să fim insensibili, acţionând exclusiv raţional.

Persoanele cu leziuni ale creierului abia pot lua decizii, neavând capacitatea de a simţi emoţii sau ceea ce numim un nod în stomac. Mai mult, deciziile lor sunt extreme, de la utilitare – nu au nicio ezitare în a sacrifica viaţa unui străin, a unei persoane dragi sau propria siguranţă pentru a-i salva pe alţi cinci semeni.

Dar, în aceeaşi măsură, persoanele cu disfuncţionalităţi grave în partea creierului care mediază emoţia pot foarte bine să reacţioneze de felul: „îmi pare bine să vă cunosc, văd că sunteţi îngrozitor de gras.”

Cu alte cuvinte, atunci când vine vorba de luarea deciziilor, actul de echilibrare între cunoaştere şi emoţie este destul de complex.

Deci, ce se întâmplă când vine ceva stresant precum o pandemie?

În mod obişnuit, ne simţim stresaţi (şi devenim mai expuşi riscului pentru bolile legate de stres) dacă nu avem control, previzibilitate, dacă nu ne putem descărca pentru frustrările noastre sau dacă ne lipseşte sprijinul social. Criza prin care trecem acum cumulează toţi aceşti factori la un loc.

Nesiguranţa este accentuată de faptul că cei mai informaţi experţi medicali trebuie să răspundă în mod repetat la întrebări cu mesajul neliniştitor: „nu ştim încă”.

Autorităţile naţionale dau mesaje contradictorii care, prin lipsa de claritate generează incertitudine, panică, nelinişte. Şi în acest timp, când avem cel mai mult nevoie de interacţiune umana, fraza crucială a devenit „distanţarea socială”.

Astfel, suntem într-un stres acut şi în această etapă, intervin deciziile rele. În timpul stresului prelungit, glucocorticoizii – o clasă de hormoni de stres -forţează partea raţională din creier (cortexul prefrontal) să devină mai lentă, mai puţin capabilă să trimită semnalul „să nu facem ceva grăbit” .

În acelaşi timp, aceiaşi hormoni de stres fac amigdala mai activă, adică zona din creier responsabilă cu acţiunile pripite, cu emoţiile, cu sentimentul de frică.

Stresul duce la schimbarea drastică a raporturilor sociale

Cercetări ample au analizat consecinţele acestei neurobiologii distorsionate, arătând că stresul denaturează deciziile noastre în mod frecvent. Devenim mai impulsivi, luăm decizii automat, fără a le mai trece prin filtrul raţiunii şi apelăm la obişnuinţă, chiar dacă vedem că nu funcţionează.

Stresul duce la schimbările raporturilor sociale. Avem tendinţa să ne descărcăm frustrările pe cei mai mici şi mai slabi dintre noi, suntem mai susceptibili şi mai anxioşi, mulţi factori din exterior ni se par o ameninţare – deşi, aceiaşi factori, în circumstanţe sociale normale, ar fi consideraţi neutri. Indivizii predispuşi spre agresivitate îşi accentuează tendinţele violente, iar deciziile noastre morale devin mai egoiste – suntem preocupaţi mai mult de ce influenţează sfera noastră de interes, excluzând pe cei care nu fac parte din ea.

Întrebări esenţiale care îţi restabilesc echilibrul

Pe fondul acestor tendinţe neurobiologice, fiecare dintre noi se confruntă cu decizii-cheie în timpul acestei pandemii. Pentru a echilibra situaţia, ar fi util ca fiecare dintre noi să mediteze asupra următoarelor aspecte:

• Ar trebui să reacţionez ca şi cum vom muri cu toţii?
• Ar trebui să alerg ca un pui fără cap să cumpăr rezerve de hârtie igienică pentru trei ani ?
• Sunt dispus să aduc schimbări radicale şi în viaţa mea pentru binele comun?
• În cine să am încredere?
• Mă las pradă avalanşei de informaţii şi cred tot ce mi se spune sau trec prin filtrul gândirii?

Preşedintele american se bucură de ignoranţa mândră

Ne confruntăm cu aceste provocări în cel mai rău moment posibil. Timp de trei ani, am avut un lider care respinge faptul nedorit ca fiind fals. Preşedintele american este cineva care se bucură de ignoranţa mândră şi respinge rata de deces a coronavirusului din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, spunând: „Cred că 3,4% este cu adevărat un număr fals – şi acesta este doar problema mea.”

El a făcut o virtute a narcisismului şi a egoismului şi a înlocuit decenţa cu un sistem moral care vizează în mod reflex pe cei slabi şi vulnerabili. Este un lider care a transformat cele mai distructive dezechilibre între sistemul limbic şi cortex într-o agendă naţională.

Nu putem schimba funcţionarea de bază a creierului nostru stresat. Dar putem fi atenţi la tendinţe grave pe care creierul nostru le generează în astfel de momente. Altfel, nu vom ieşi prea bine din această criză.

Robert Sapolsky este profesor de biologie, neurologie şi neurochirurgie la Universitatea Stanford. El este, de asemenea, autorul bestsellerurilor „Behave: Biologia fiinţelor umane în ipostazele lor cele mai bune şi mai rele”, „De ce nu fac zebrele ulcer” şi „Memoriile unei primate”.