Moldova-devine-mai-atractiva-pentru-turisti-Numarul-celor-care-ne-viziteaza-tara-tot-mai-mare-54659-1550930616.jpg
Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2019, agențiile de turism şi operatorii de turism au acordat servicii turistice la 376 600 de turiști și excursioniști, cu 16,4 % mai mult decât în anul 2018. Majorarea numărului de turişti şi excursionişti a fost condiţionată de creșterea numărului de participanţi la turismul emiţător, turismul intern, precum și turismul receptor.

Din cei aproximativ 20 000 de turiști şi excursionişti străini care au vizitat Republica Moldova în anul 2019 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi a turoperatorilor, 85 % au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement.

Cel mai des, țara noastră a fost vizitată de cetățenii din România (17,4 %), Austria (13,2 %), Germania (8,0 %), Federația Rusă (7,0 %) și Ucraina (6,6 %).

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în anul 2019, au plecat în străinătate 310 600 de turişti şi excursionişti. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement.

Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească cel mai des în Turcia (31,7 % din totalul de plecați în străinătate), Bulgaria (27,6 %), România (13,5 %), Egipt (7,9 %), Grecia (6,5 %) și Ucraina (4,3 %).

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern în anul 2019 a constituit 46 000 de persoane, cu aproximativ 15 % mai mult decât în anul 2018. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi operatorii de turism din municipiul Chișinău, regiunile de dezvoltare Centru și Sud.

Preluat de la: diez.md