coronavirus-1.jpg
Autorităţile propun ca aeroporturile internaționale din România să fie dotate cu termoscanere, pentru a fi depistate persoanele cu febră, iar cinci spitale din București, Iași, Cluj și Timișoara vor trata eventuale cazuri de infecții cu noul coronavirus, identificat recent în China, din cauza căruia au murit deja nouă persoane.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a spus că „e foarte probabil” ca Organizația Mondială a Sănătății să declare infecția ca urgență de sănătate la nivel global, transmite Europa Liberă.

„S-a stabilit achiziţia de reactivi şi pilotarea diagnosticului de laborator în cazul apariţiei unor cazuri suspecte şi, bineînţeles, există un set de măsuri de alertare a autorităţilor de sănătate publică şi a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a medicilor de familie, privind definiţia de caz, încât să fie informaţi dacă vin în contact cu o persoană care este suspectă şi, care trebuie să spunem foarte clar în acest moment, a călătorit sau a avut contact cu o persoană care a călătorit în China”, a spus Rafila.

Spitalele de boli infecțioase Matei Balş și Victor Babeş din București, precum şi cele din Iaşi, Cluj şi Timişoara vor trata eventuale cazuri de pacienți diagnosticați cu noul coronavirus.

„Discutăm de o probabilitate redusă, dar cu siguranţă nu putem să excludem apariţia unui caz şi în România şi în Uniunea Europeană, în general”, a afirmat Alexandru Rafila.

Medicul Adrian Streinu-Cercel, de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, a spus că, dacă vor apărea cazuri, pacienţii vor fi izolaţi în mod obligatoriu și vor sta câte unul în rezervă.

„Acestea sunt condiţii obligatorii la început de eveniment epidemiologic […] Avem experienţa de pe vremea SARS-ului, avem experienţa cu pandemia, experienţă slavă Domnului, din păcate România are, ca atare nu reinventăm roata”, a spus Streinu-Cercel.

Reamintim că între timp, în trei muzicieni din Moldova au fost într-un turneu de 50 de zile în China. Aceștia au evoluat în Wuhan, zonă unde este focar de coronavirus. Aceștia au participat alături de alți muzicieni din România. Muzicienii moldoveni au fost trimiși acasă. Unul dintre aceștia se află în prezent în carantină, iar situația celorlalți doi nu este clară.

Ministerul Sănătății din Moldova a declarat că nu cunoaște nimic despre muzicienii moldoveni întorși recent din zona chineză afectată de coronavirus: „Nu cunoaștem cine sunt aceste persoane, dar dacă prezintă simptome, trebuie să se adreseze medicului și practic a fost diseminată informația și pe site-ul ministerului și de către ANSP, cum să procedeze dacă au simptome.”

Preluat de la: diez.md