Ferma Neverland, amenajată pe o proprietate care se întinde pe o suprafaţă de 10,9 kilometri pătraţi, a fost redenumită şi se numeşte în prezent Sycamore Valley Ranch. Deşi animalele din grădina zoologică pe care o amenajase Michael Jackson au fost evacuate de multă vreme, la Neverland pot fi admirate în continuare ceasul floral şi un tren pe şine cu care se poate face turul proprietăţii, scrie mediafax.ro.
Situată în Los Olivos, la o distanţă de aproximativ 65 de kilometri de Santa Barbara, proprietatea include o vilă cu şase dormitoare, o grădină impresionantă şi două case de oaspeţi. Proprietatea deţine şi un cinematograf privat cu o sală de 50 de locuri şi o scenă ce include o trapă, folosită în timpul unor spectacole de magie.
Ferma Neverland – denumită astfel după insula magică din povestea pentru copii “Peter Pan” – este reşedinţa în care a locuit fostul “rege al muzicii pop” între anii 1988 şi 2005, însă proprietatea a fost abandonată după moartea starului, în 2009.
Michael Jackson a cumpărat ferma Neverland atunci când se afla pe culmile gloriei, în 1987, cu suma de 19,5 milioane de dolari, şi a transformat-o într-o reşedinţă spectaculoasă, care includea un parc de distracţii, magazine cu dulciuri, un cinematograf.
În 2005, Michael Jackson a fost judecat într-un proces în Santa Monica, în California, fiind acuzat de molestarea sexuală a unui adolescent, Gavin Arvizo, care avea pe atunci vârsta de 13 ani. Poliţia a efectuat o percheziţie la Neverland, iar Michael Jackson s-a mutat la scurt timp după aceea, întrucât simţea că cei 70 de poliţişti din acea anchetă i-au “violat” reşedinţa.
Pe numele starului american au fost formulate patru capete de acuzare – molestarea sexuală a unui minor, drogarea unui minor cu scopul de a-l molesta sexual, tentativă de molestare sexuală a unui minor şi tentativă de reţinere a unui adolescent şi a familiei sale la Neverland. După un proces care a durat 14 săptămâni, Michael Jackson a fost găsit nevinovat la toate cele patru capete de acuzare.
Din cauza datoriilor uriaşe acumulate de megastar, ferma Neverland a fost confiscată în 2008 de investitorul imobiliar Thomas Barrack.
Ferma Neverland a fost vândută în 2008, unei companii imobiliare, pentru 22,5 milioane de dolari. Preţul mult mai mic cerut în prezent este o consecinţă a secetei care afectează zona şi care a avut influenţă şi asupra vânzărilor imobiliare.
Anunţul scoaterii la vânzare a fermei a fost făcut cu câteva zile înainte ca postul TV HBO să difuzeze un controversat documentar despre Michael Jackson. Filmul documentar “Leaving Neverland” (Părăsind Neverland), concentrat asupra acuzaţiilor de abuz sexual asupra minorilor făcute la adresa artistului, va fi difuzat, de duminică, în SUA şi în Marea Britanie
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat “This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.
Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.
Preluat de la: diez.md