Acest impozit unic include: impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, impozitul pe venit din salariu, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajați și angajatori, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală, taxele locale, impozitul pe bunurile imobiliare și taxa pentru folosirea drumului.
Cuantumul stabilit pentru impozitul unic, precum și mecanismul de administrare a acestuia, le permite managerilor să valorifice oportunități reale de creștere a companiilor și motivare a angajaților, oferind industriei IT din țara noastră avântul și premisele necesare unei dezvoltări fără precedent.
Amdaris este una dintre companiile care a salutat decizia de creare a Parcului IT și s-a alăturat inițiativei, obținând statutul de rezident în luna februarie. Compania își are sediul în Marea Britanie, cu centre de dezvoltare localizate în Republica Moldova și România. În Moldova, compania își desfășoară activitatea de 9 ani și are peste 100 dezvoltatori.
„Decizia de a deveni rezident al Parcului IT a fost una strategică. A fost destul de tentant să simulăm bugetele Centrului în contextul rezidenței în cadrul Parcului IT, cât și în cazul în care businessul nu ar fi rezident al Parcului. De aici am venit și cu alte idei frumoase, pe care le-am dezvoltat în continuare” a menționat Petru Haheu, Director al Centrului Amdaris Moldova.
Scopul principal al Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” este de a crea o platformă organizațională cu un set de mecanisme şi facilități inovative necesare pentru impulsionarea creșterii industriei tehnologiei informației, crearea de noi locuri de muncă şi atragerea investițiilor locale şi străine.
Parcul urmărește valorificarea oportunităților de creștere a industriei IT prin implementarea unui cadru de reglementare previzibil şi motivant prin facilitarea sistemului fiscal şi de administrare a afacerilor. Mai multe detalii privind procedura de înregistrare în calitate de rezident al Moldova IT Park aflați pe: www.moldovaitpark.md.
Preluat de la: diez.md