w0-carouri-pantaloni.jpg

Tendinţele de toamnă-iarnă 2018 spulberă preconcepţiile cu privire la ţinutele office. Sezonul aduce schimbări numeroase în materie de modă: femeile din mediul business pot adopta trenduri îndrăzneţe, care le pun în evidenţă latura puternică, fără a le ştirbi eleganţa caracteristică.

Managerul Karen Millen România, Andra Ergen, ne-a vorbit despre trendurile actuale în materie de outfituri de birou şi despre cum piesele must-have ale sezonului au la bază îmbinarea stilului clasic cu cel contemporan.

Iată care sunt tendinţele ce dau un suflu fresh ţinutelor office în acest sezon:

<!–

Formul de quiz

–>

1. Animal print-ul, o adiţie nouă în garderoba office

Animal printul este din nou în tendinţe, doar că de data aceasta îşi face simţită prezenţa şi în garderoba de birou. Deşi există persoane care au preconcepţii legate de acest imprimeu, el poate fi elementul care îi conferă ţinutei un plus de îndrăzneală şi eleganţă, atunci când este folosit în combinaţii potrivite.

În acest sezon designerii au folosit tipuri diferite de animal print (leopard, crocodil, zebră, etc.) pe tot felul de piese de la fuste şi paltoane, până la încălţăminte şi genţi. Ca şi combinaţii cromatice, poţi merge pe ceva clasic cum sunt nuanţele de maro şi crem, sau poţi opta pentru ceva ieşit din comun, cum ar fi o piesă cu imprimeu tip animal print într-o nuanţă de verde sau roşu.

O piesă cu imprimeu tip animal print poate să reprezinte acel boost de încredere de care ai nevoie pentru a face faţă cu brio unei zi aglomerate la birou.
Dacă optezi pentru acest trend, nu uita să menţii un echilibru al ţinutei – foloseşte o singură piesă cu acest imprimeu şi pune-o în evidenţă în combinaţii cu piese în tonuri neutre.

2. Croiul tailored, de inspiraţie masculină – eleganţă şi feminitate

Această tendinţă îşi pune amprenta pe multe din piesele sezonului. De exemplu, ea transformă clasica little black dress în rochia tuxedo. Rochia tuxedo sau rochia tip sacou are tăieturi inspirate de costumele bărbăteşti elegante, însă îşi păstrează feminitatea prin lungime şi decolteu.

Un alt mod de a încorpora acest trend în garderoba ta de birou este să optezi pentru un costum two-piece pentru femei. Clasicul costum cu pantaloni şi sacou este disponibil şi într-o variantă mai feminină, ajustată pe corp. Poartă-l într-o zi în care ai o întâlnire de afaceri importantă şi fără îndoială te vei simţi sigură pe tine.

În mod paradoxal, piesele inspirate de costumele masculine sunt extrem de feminine. De exemplu, rochia tuxedo este o combinaţie perfectă de eleganţă şi feminitate şi poate fi purtată cu succes la evenimente formale cum ar fi o petrecere cocktail sau o cină festivă.

3. Piesele din piele, pentru un look nonconformist

Pielea nu este ceva ce asociem în mod normal cu un mediu office. Dimpotrivă, pielea ne duce cu gândul la rock, motociclete şi o ţinută casual. Ei bine, sezonul acesta piesele din piele sunt un must-have în garderoba ta de birou. Fie că alegi o piesă realizată în întregime din piele sau o piesă cu inserţii din piele, rezultatul va fi acelaşi: îţi vei pune în evidenţă latura nonconformistă.

Fustele de piele sunt favoritele sezonului, însă nu uita nici de celelalte piese, cum ar fi jachetele, rochiile sau chiar paltoanele din piele. Nu opta doar pentru clasicul negru, ci ieşi din zona de confort şi alege piese în culori precum kaki, vişiniu sau chiar roşu.

4. Tricoturile de orice tip, un element casual şi confortabil

Din motive termice, tricoturile sunt vedeta sezonului rece în fiecare an. De data aceasta, însă, designerii au decis să experimenteze cu ele, iar ca rezultat au obţinut o mulţime de piese tricotate cu personalitate. Detalii ca împletiturile delicate, accesoriile metalice şi mânecile cu volum scot tricoturile sezonului din anonimat.

Orice piesă tricotată ai alege, dacă o foloseşti în combinaţii office, vei obţine un outfit smart-casual, perfect pentru zilele când vrei să te simţi confortabilă, dar nu vrei să faci niciun compromis stilistic.

5. Tweed-ul şi carourile, pentru un look ce exprimă profesionalism

Carourile sunt o alegere sigură pentru o ţinută office. Acest imprimeu cu tradiţie reuşeşte să transmită profesionalism şi eleganţă în acelaşi timp.

Deşi nu sunt adiţii noi pentru garderoba office, carourile şi tweed-ul merită menţionate deoarece sunt elemente ce nu ar trebui să lipsească dintr-o astfel de garderobă. Există diverse tipuri de carouri (tartan, gingham, glen, madras, ş.a.), aşa că poţi alege unul în funcţie de gusturile tale.

6. Mătase şi stofă – rafinament şi eleganţă

Oricare dintre aceste două materiale va adăuga eleganţă ţinutelor tale din acest sezon. Deşi sunt caracteristice anilor ‘80, stofa şi mătasea sunt folosite în acest sezon pentru piese cu croiuri de inspiraţie contemporană, acesta fiind un alt mod în care stilul clasic se combină cu cel modern.

Nu uita să alegi accesoriile potrivite pentru un outfit în care foloseşti astfel de piese. Bijuteriile simple şi preţioase şi pantofii eleganţi se asortează perfect cu aceste materiale rafinate.

7. Cele mai populare nuanţe sunt cele tomnatice

În acest sezon, podiumurile au fost o explozie de culoare. De la fucsia, galben şi lila, până la nuanţe de maro, bej sau ruginiu, opţiunile sunt numeroase. Totuşi, în zona de business fashion, favorite sunt culorile pământii. Alege o astfel de culoare şi foloseşte-o în combinaţii elegante şi pline de feminitate.

8. Sezonul acesta accentul cade pe zona taliei

În general, designerii vestimentari tind să creeze haine pentru silueta tip clepsidră, aceasta fiind considerată un ideal de frumuseţe. Totuşi, chiar dacă nu te încadrezi în acest tipar, există anumite trucuri care să te ajute să creezi imaginea acestui tip de siluetă. În acest sezon, multe piese sunt menite să scoată în evidenţă zona taliei, fie printr-un croi ajustat, fie cu ajutorul unui accesoriu precum o curea sau un cordon.

Acest tip de piese îţi vor pune în evidenţă feminitatea şi te vor ajuta să ai o atitudine sigură pe tine.

“Tendinţele noului sezon sunt ideale pentru pasionatele de modă cărora nu le e frică să experimenteze. Combină imprimeuri şi nuanţe în aşa fel încât outfitul tău să nu treacă neobservat. Foloseşte contraste cromatice şi oferă ţinutei tale puţină lumină cu ajutorul culorilor mai aprinse ale sezonului” ne îndeamnă Andra Ergen.

Încorporează aceste tendinţe în garderoba ta office şi vei fi pregătită să întâmpini noul sezon cu stil.

Preluat de la: csid.ro