cosmetice.jpg

În zadar prescrie Uniunea Europeană, de cinci ani încoace, informaţiile standard privind produsele cosmetice, diferă de la o ţară la alta, ce aspecte şi în ce procent le luăm în considerare şi pe ce se axează deciziile noastre. Cu toate acestea, fiecare naţiune se aseamănă prin faptul că se amăgeşte. Acestea se consideră mai conştiente decât sunt în realitate – dezvăluie cea mai recentă cercetare Manna, efectuată în rândul a 7900 de participanţi din şase ţări europene.

„Una dintre cele mai mari surprize din cadrul sondajul a reprezentat decalajul într-un procent destul de semnificativ  dintre principii şi practică. Aspectele teoretice şi practice în ceea ce priveşte achiziţionarea de cosmetice diferă fundamental. Dorim să părem mai conştienţi decât suntem în realitate”, a spus Andrea Varga-Darabos, fondatoare a brandului Manna.

Printre cele mai importante aspecte privind achiziţionarea de cosmetice, conform tuturor respondenţilor, se numără calitatea (95%), naturaleţea (90%) şi compoziţia produselor (89%). Acestea au fost urmate de indicare (88%), dacă produsul este ecologic (84%) şi netestat pe animale (81%). Cu toate acestea, aici însumăm doar principii.

Întrebaţi fiind despre ce fel de informaţii caută înainte de a cumpăra, participanţii au obţinut un rezultat destul de diferit, astfel:

  • compoziţia (81%),
  • indicarea (77%)
  • calitatea (74%) 
  • preţul (70%)
  • naturaleţea (67%) 
  • experimentarea pe animale (55%)
  • aspectul ecologic (53%)

„Noi credem că angajamentul faţă de conştiinţă există deja la nivel de principiu, însă nu a devenit încă o practică pentru majoritatea cumpărătorilor. Această imagine este în continuare subminată de către diferenţele culturale dintre naţiuni în ceea ce priveşte abordarea problemei”, a mai adăugat Andrea Varga-Darabos.

<!–

Formul de quiz

–>

Diferenţe culturale în privinţa aspectelor de cumpărare

Testarea pe animale, ca aspect examinat înainte de a achiziţiona un produs cosmetic, este cel mai important (66%) pentru respondenţii germani, în timp ce, pentru cei români reprezintă cel mai puţin important aspect (34%). În acelaşi timp, marca şi producătorul sunt cele mai importante pentru respondenţii români (36%), în timp ce doar 15% dintre germani pun accent pe acest aspect.

Respondenţii maghiari (77%) şi polonezi (74%) sunt cei mai sensibili la preţ, în timp ce doar 62% dintre respondenţii germani consideră preţul important. 61% dintre consumatorii cehi se orientează după experienţa altora, comparativ cu 43% dintre consumatorii români.

Consumatorii slovaci sunt cei mai interesaţi (37%) ca produsele cosmetice să fie tradiţional-naţionale, spre deosebire de germani (14%), care sunt cel mai puţin interesaţi de acest aspect.

Chiar şi datele obiective, cum ar fi data de expirare a unui produs, pot varia de la o ţară la alta. 55% dintre respondenţii din România, pretind că se uită la data expirării produselor cosmetice înainte de a le cumpăra. Totodată, aceeaşi cifră diferă în Ungaria (42%), 41% în Polonia, 26% în Slovacia, 21% în Republica Cehă şi 10% în Germania.

De asemenea, aceste rezultate sunt susţinute de răspunsul privind aruncarea produselor cosmetice din gospodărie. În România, 68% au răspuns că atunci când timpul recomandat pentru utilizare a expirat le arunca. Totodată, aceeaşi cifră diferă în Ungaria la 58%, 54% în Polonia, 49% în Slovacia, 44% în Republica Cehă, pe când în Germania 27% aleg această opţiune. În schimb, în Germania, consumatorii vor renunţa la produsele cosmetice, doar atunci când acestea se vor deteriora (56%).

În fiecare ţară, ingredientele evitate diferă

9% dintre respondenţi recunosc că nu se uită pe lista ingredientelor produselor cosmetice. Majoritatea (75%), în special pentru că nu înţeleg ce anume este fiecare ingredient.

91% dintre respondenţi spun că obişnuiesc să citească lista ingredientelor aflată pe produsele cosmetice. Cel mai frecvent evitate ingrediente din majoritatea ţărilor sunt metalele (mercur, aluminiu, plumb) şi produsele petroliere. Cu toate acestea, ce ingredient evităm şi măsura în care îl evităm, diferă puternic de la o ţară la alta.

Ingredientele de origine petrolieră trebuie evitate din punct de vedere a 84% dintre maghiari, în timp ce doar 46% dintre români consideră aceste ingrediente a fi demne de evitat. 61% dintre polonezi evită SLS-ul, în timp ce doar 21% dintre germani confirmă acest lucru.

Ne este teamă de ceea ce nu înţelegem

„La o primă privire, aceste rezultate sunt consternant de surprinzătoare, întrucât efectul ingredientelor obiectiv. Cu toate acestea, diferenţele sunt semnificative. Aşadar se explică faptul că: în realitate, mult mai puţini interpretează corect lista ingredientelor, decât afirmă. – a indicat Andrea Varga-Darabos.

În timp ce 91% dintre respondenţi au pretins că citesc ingredientele înscrise pe ambalaj, abia câteva întrebări mai târziu, doar 21% au susţinut că înţeleg şi cunosc efectul ingredientelor asupra produselor cosmetice.

Practic, 70% dintre respondenţi declară că citesc lista de ingrediente, însă nu înţeleg în totalitate ce reprezintă fiecare dintre acestea. Acest lucru este subliniat de o întrebare verificatoare, în cadrul cărei răspunsuri, s-a listat şi monoxidul de dihidrogen, adică apa. 22% dintre respondenţi au selectat acest ingredient ca fiind o componentă pe care o evită.

Din aspirarea către conştientizare, dorim să apărem într-o lumină mai favorabilă.

Rezultatele sondajului sunt surprinzătoare şi îngrijorătoare. În concluzie, se poate deduce faptul că achiziţionarea conştientă a produselor cosmetice este încă o iluzie, mai degrabă o valoare aleasă, o problemă ce ţine strict de înclinarea culturală. Este o alegere real-deliberată şi conştientă numai în cazul unui număr redus de persoane.

Problema este că puţini au cunoştinţe suficiente pentru a înţelege informaţiile standardizate de către Uniunea Europeană. Până când semnificaţia şi efectul ingredientelor nu sunt cunoscute pe scară largă, nu va fi posibilă luarea unei decizii conştiente. Cu toate acestea, realizarea acestui lucru este foarte dificilă, deoarece există un număr impresionant de componente şi compuşi, iar pentru o decizie cu adevărat conştientă ar trebui cunoscute majoritatea acestor ingrediente. Astăzi, acesta este doar un vis măreţ de viitor.

Preluat de la: csid.ro