shutterstock_1523322002.jpg

Organismul produce cortizol, numit și hormonul stresului, în mod natural. Cu toate că în condiții optime, aceasta joacă un rol important în ceea ce privește buna funcționare a sistemului nervos, în cantități mari, se pot produce efecte devastatoare în corp.

Nivelurile ridicate de cortizol pe termen lung pot contribui și agrava unele probleme de sănătate, precum obezitatea, diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare, precum și tulburările ce țin de sănătate mintală. Specialiștii recomandă odihna pentru a echilibra nivelul de cortizol acumulat în organism și a menține nivelul de hormoni sub control.

Evită alimentele foarte procesate și alege preparate cu un singur ingredient, pe cât posibil. Un studiu a descoperit o legătură între un regim alimentar cu un indice glicemic ridicat și nivelurile crescute de hormoni de stres. Mâncarea de calitate și echilibrată influențează direct metabolismul și sistemul digestiv, care sunt influențate, la rândul lor, de cortizol.

Orice activitate fizică este valoroasă, fie că este vorba de plimbări, yoga, antrenamente de dans etc. Un studiu a arătat o creștere mai mică a cortizolului la cei care au alergat pe bandă timp de 30 de minute înainte de a fi supuși la un test de stres social.

A-ți face un jurnal poate fi o modalitate de a reduce nivelul de cortizol. Un studiu a demonstrat că scrierea despre eșecurile anterioare înainte de a experimenta o nouă situație stresantă a redus nivelul de cortizol.

Meditația este eficientă pentru reducerea pe termen lung a nivelului de cortizol. Cercetările sugerează că meditația de tip mindfulness este o unealtă eficientă pentru reducerea nivelului de cortizol, în special la persoanele cu un nivel ridicat de stres în organism.

A fi conectat la alți oameni este foarte important pentru starea generală de bine și sănătatea noastră. Într-un studiu, participanților li s-a cerut să susțină un discurs public. Cei care aveau pe cineva drag lângă ei aveau niveluri mai scăzute de cortizol înainte de a începe discursul.

Un studiu a constatat că persoanele care au fost private de somn au avut niveluri mai ridicate de cortizol în ziua următoare.

Ascultarea muzicii clasice sau admirarea operelor de artă poate fi un mod de a reduce nivelul de cortizol. Un alt studiu a arătat că activitățile creative precum pictatul sau croșetatul pot reduce nivelul de cortizol.

Adăugarea acestor obiceiuri sănătoase în rutina zilnică poate ajuta la menținerea nivelului de cortizol în limite sănătoase, cu beneficii semnificative asupra sănătății fizice și mintale.

Surse:

https://www.everydayhealth.com/stress/how-to-lower-cortisol-things-you-can-do-right-now/

https://ec.bioscientifica.com/view/journals/ec/12/7/EC-23-0126.xml

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/17437199.2020.1760727

Sursa foto: fizkes / Shutterstock

Preluat de la: csid.ro