pixel.png

De curând, au fost date publicităţii rezultatele unui studiu la care au participat peste 500 de respondenţi – părinţi din România cu privirea la temerile dar şi planurile de viitor pe care le au în contextul creat de pandemia de coronavirus. Studiul s-a efectuat în primăvara 2020. Circa 41% dintre părinţii români sunt îngrijoraţi din cauza contextului actual şi a modului în care epidemia de coronavirus le poate afecta stabilitatea financiară şi, implicit, viitorul copiilor, potrivit studiului efectuat de Aegon România.

 
Cercetarea s-a derulat la nivel naţional, în perioada aprilie – mai, cu participarea a peste 500 de persoane care au copii. Participanţii la studiu au vârste între 25 şi 45 de ani, sunt în proporţie de 69% femei şi alcătuiesc familii mono şi biparentale, cu unul sau mai mulţi copii. Principalul scop al sondajului a fost stabilirea modului în care criza COVID-19 a influenţat viziunea părinţilor asupra asigurărilor cu economisire. Astfel, modul de raportare a părinţilor la acest subiect s-a modificat sub influenţa contextului actual, 26% dintre respondenţi declarând că iau în calcul încheierea unei asigurări, determinaţi de evenimentele recente şi de temeri legate de securitatea financiară a copiilor. 

O treime nu obişnuiesc să economisească în mod curent

Din totalul participanţilor la studiu, 41% au declarat că principala motivaţie pentru încheierea unei asigurări de viaţă cu economisire este de a le asigura copiilor o sumă de bani, în cazul dispariţiei lor. Legat de schimbarea viziunii pe care o au asupra viitorului, 81% dintre respondenţi se gândesc la modalităţi prin care să le ofere copiilor mai multă siguranţă în perioada în care sunt minori, iar 86% vor să facă tot posibilul pentru a-i susţine şi a le crea toate premisele pentru o viaţă mai bună şi ca adulţi. În ceea ce priveşte modalităţile de utilizare pentru alocaţia copiilor precum şi obiceiurile de economisire, o treime dintre respondenţi declarau în luna mai că nu economisesc, o altă treime că au deschis un cont de economii, iar 28% că păstrează banii în casă. 

 

<!– O legendară vedetă tv, aproape de tragedie! Medicii sunt şocaţi şi acum–> CITESTE PE EVZ.RO: O legendară vedetă tv, aproape de tragedie! Medicii…
<!– BOMBA zilei în politică!  Firea e terminată: Candidează la Primăria Capitalei–> CITESTE PE CAPITAL.RO: BOMBA zilei în politică! Firea e terminată: Candidează…

Preluat de la: csid.ro