satelit.jpg
Serviciul de internet prin satelit al lui Elon Musk, Starlink, a pierdut 40 de sateliți din cei 49 pe care compania spațială americană SpaceX tocmai îi lansase pe 3 februarie. Sateliții de ultimă generație au ieșit din funcție din cauza unui vânt solar, și în scut timp vor arde în atmosfera Pământului.

Furtuna a provocat „cu până la 50 % mai mare rezistență decât în ​​timpul lansărilor anterioare”, împiedicând sateliții desfășurați să atingă orbita lor adecvată în jurul Pământului, scrie digi24.ro, cu referire la The Verge.

SpaceX a depășit recent pragul de lansare a 2 000 de sateliți și intenționează să lanseze alți 12 000. Având în vedere aceste cifre, pierderea a 40 dintre ei ar putea părea nesemnificativă.

Constelaţia de sateliţi Starlink va furniza internet în bandă largă de mare viteză în locaţii în care accesul la acesta era nesigur, costisitor sau complet indisponibil, potrivit SpaceX.

Sateliții au drept scop furnizarea de internet de mare viteză pe Terra, fiind plasaţi la o altitudine relativ joasă pentru a oferi un timp de răspuns rapid.

Sursa foto: depositphotos.com.

Preluat de la: diez.md