masca-de-fata.jpg

Azi, poate mai mult că niciodată, femeile sunt extrem de preocupate de felul în care arată, asta şi datorită presiunii mari la care sunt supuse, într-o lume glamour, strălucitoare şi aparent perfectă, creată în mare parte de industriile de beauty şi fashion. În acest miraj al produselor minune, aminteşte-ţi de natură şi de beneficiile pe care ea ţi le poate aduce, căci frumuseţea şi sănătatea merg mână în mână şi sunt aspecte ce interesează orice femeie, aşa cum e normal să fie, acel ceva care ne face să ne simţim mai bine, mai încrezătoare, mai tinere.

Şi cum tenul este cartea noastră de vizită (sau măcar una dintre ele), iată 3 reţete simplu de preparat, care ajută la menţinerea tinereţii pielii şi, implicit, a stării de bine. Sunt reţete ce hrănesc tenul şi refac stocul de antioxidanţi, fără de care procesele care au loc la nivelul ţesuturilor subcutanate nu s-ar desfăşura în mod optim.

Masca cu iaurt şi castraveţi

Se bagă câţiva castraveţi în blender, iar pastă obţinută se amestecă cu 1 albuş de ou bătut spumă şi 1 lingură de iaurt. Se întinde masca pe faţă, gât şi decolteu, apoi se clăteşte bine după  aproximativ 30 de minute.
*În loc de castraveţi, puteţi folosi şi morcovi raşi!

Masca cu ulei de argan şi banane

Se striveşte jumătate de banană şi se adaugă o linguriţă de miere şi câteva picături de ulei de argan, apoi se amestecă bine. Se aplică pe faţă, gât şi decolteu, se lasă să acţioneze aproximativ jumătate de oră, după care clăteşte bine cu apă călduţă.

Masca cu brânză de vaci şi ulei de măsline

Se amestecă bine o lingură de ulei de măsline, o lingură de suc de portocale şi 2 linguri de brânză de vaci. Se întinde pasta pe faţă şi pe gât şi se curăţă apoi cu apă călduţă, după aproximativ 20-30 de minute.

Trucuri utile

Fă o baie de aburi înainte de aplicarea măştii, astfel porii vor fi deschişi şi masca va acţiona în profunzime.
Poţi folosi şi ceai cald de muşeţel pentru curăţarea măştilor.
Foloseşte doar ingrediente proaspete şi naturale!

Preluat de la: Csid.ro