Capture-1.jpg
Noi oportunități pentru cadrele didactice din țară! „Tekwill în fiecare școală” în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat programul de formare continuă pentru profesorii de clasele primare la disciplina „Educația Digitală”. Aproximativ 1.200 de învățători și învățătoare din toate zonele țării vor învăța să predea profesiile viitorului copiilor din clasele I – III-a, pentru ca elevii să dezvolte abilități de utlizare a calculatorului, tehnologiilor și roboticii și să desprindă pasiunea pentru tehnologiile informaționale. Inițiativa este realizată de către programul „Tekwill în fiecare școală”, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Asociației Naționale a Companiilor TIC și a proiectului Tekwill.

Ana Chirița, directoarea proiectului Tekwill: „Cu cât tehnologiile informaționale vor fi asimilate mai devreme, cu atât vom avea o generație de viitori profesioniști mai instruiți și mai pregătiți să facă față progresului din domeniul IT. Avem în față o generație dornică de a cunoaște cât mai multe, de a testa, de a încerca și care este pregătită să învețe lucruri noi. Este de datoria noastră să-i învățăm atât pe profesori, cât și pe elevi să utilizeze tehnologiile informaționale în scopuri utile, ba chiar să le arătăm în practică utilitatea și să-i ajutăm să obțină rezultate frumoase utilizându-le.”Natalia Grîu, Secretară de Stat pentru Educație, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MEC): „Profesiile viitorului trebuie să intre în lumea copiilor de la o vârstă cât mai precoce, pentru că ei au aceste competențe, sunt nativi digitali și așteaptă de la noi să venim cu o formare relevantă. Știu că este important să capacităm cadrele didactice în predarea acestui curs inovativ de educație digitală, pe care pedagogii nu l-au realizat la etapa de formare inițială, la universități. Le urez tuturor pedagogilor mult succes, inspirație și capacitatea de a interioriza cât mai eficient abilitățile digitale, care facilitează asimilarea tuturor celorlalte competențe.”În perioada de instruire, profesorii vor avea parte de sesiuni de instruire, mentorat și ghidare pentru a învăța să predea interactiv „Educația digitală” la lecții, inclusiv asistență și susținere din partea trainerilor calificați și cu experiență în domeniu. Toate pentru ca, pe parcursul anului de studii, elevii să fie ajutați și orientați să descopere lumea digitală, aplicații și alte lucruri interesante, care să-i ajute să-și dezvolte abilitățile și să comunice mai eficient.

Silvia Machidon, profesoară de clasele primare, participantă a programului de formare: „Vreau să adresez un salut cald tuturor participanților tocmai de la sudul Moldovei, de la Giurgiulești, și felicitări cu cea de-a 15-a aniversare ATIC. Am apreciat mult inițiativa Ministerului Educației de a lansa cursurile de educație digitală. Inițiativa „Tekwill în fiecare școală”, de fiecare dată aduce elemente noi și inovative, de aceea am apreciat apelul de instrui cadrele didactice prin acest curs de educație digitală în învățământul primar. Sunt convinsă că, în cadrul acestor cursuri, învățătorii claselor primare vor însuși cum să integreze tehnologiile și să construiască activități educaționale interactive, bazate pe investigație, pe creativitate, gândire critică și interdisciplinaritate. În acești trei ani, am încercat să elaborăm resurse digitale, am reușit să trezim interesul elevilor pentru această disciplină, să le captăm atenția, mai mult, în contextul pandemiei, simțim necesitatea a fi instruiți să aducem în fața elevilor conținut mai interesant, mai interactiv, mai bine structurat. Dacă în primul an, copiii erau mai rezervați față de studierea acestor discipline informaționale, copiii care studiază al treilea an sunt mai siguri de cunoștințele lor, le place să lucreze în echipe, au abilități practice de utilizare a aplicațiilor și instrumentelor digitale, cunosc cum să remedieze anumite situații, cum se soluționează și se perfecționează proiectele la care lucrează, pentru a se simți în siguranță în mediul online. Cred că acest curs de formare al cadrelor didactice ne va ajuta să sporim interesul copiilor pentru această disciplină în învățământul primar. Nemaivorbind că tehnologiile evoluează rapid și noi, profesorii, trebuie să învățăm împreună cu elevii, să ne jucăm, să creăm, să aplicăm, astfel pregătindu-i pentru profesiile viitorului.”Programul de formare pentru profesori va avea loc online și cu o durată totală de 20 de ore, iar după finalizarea lecțiilor, profesorii vor avea la dispoziție o săptămână pentru a crea un proiect final, care să confirme abilitățile și cunoștințele noi dobândite.

Tatiana Alexeev, manageră de proiect „Tekwill în fiecare școală”: „Scopul nostru este să oferim posibilitatea tuturor profesorilor din instituțiile de învățământ care fac parte din programul „Tekwill în fiecare școală” șansa de a obține instruire în domeniul tehnologiilor informaționale, pentru a fi cât mai pregătiți în predarea profesiilor viitorului. Asta deoarece avem în față un progres tehnologic căruia trebuie să-i ținem pasul, iar educația este una dintre componentele care trebuie permanent să evolueze ca să se alinieze noilor tendințe. Le dorim succes profesorilor și sperăm să obținem rezultate frumoase împreună.”„Educația Digitală” este o disciplină obligatorie pentru elevii claselor primare, care a fost introdusă în 2018 de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), în scopul învățării utilizării de către elevi a instrumentelor și tehnologiilor digitale. Programul a fost lansat după semnarea unui Memorandum de înțelegere privind dezvoltarea educației digitale în învățământul general între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Asociația Națională a Companiilor TIC și proiectul Tekwill.

<!–

–> <!–

–>

Preluat de la: diez.md