Organizația EU4Culture a lansat un curs online pentru artiștii și profesioniștii din domeniul cultural despre scrierea corectă a propunerilor de grant. Cursul digital își propune să ofere cunoștințele fundamentale persoanelor interesate să primească finanțare din partea Uniunii Europene pentru implementarea activităților și proiectelor culturale.

Prelegerile se vor desfășura pe această platformă și vor fi livrate de către o echipă de experți din Ucraina. Platforma permite cursanților să urmărească fiecare subiect de învățare, rezultatele obținute și alte materiale suplimentare. Cursul include următoarele subiecte:
# tipuri de granturi și semnificația acestora;
# abilități și tehnici de scriere pentru identificarea partenerilor pentru proiectele naționale și internaționale;
# strategii de pregătire a bugetului și perspective asupra cerințelor documentației legale;
# comunicare eficientă cu donatorii;
# raportarea proiectelor.

Cursul începe pe 25 mai 2024. Fiecare lecție va avea o durată de 60 de minute. După fiecare lecție, participanții vor scrie un test scurt compus din cinci întrebări pentru testarea cunoștințelor acumulate. Engleza este limba principală a activității, dar vor fi disponibile și subtitrări în armeană, azeră, georgiană, română și ucraineană.

# Cursul este disponibil pentru persoanele care au peste 18 ani în momentul înscrierii.
# Cursul se adresează candidaților originari din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Ucraina.
# Se pot înregistra artiștii sau profesioniștii din domeniul cultural.
# Candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență în scrierea proiectelor pentru obținerea granturilor.

Cursul este disponibil pentru artiștii care activează în următoarele sectoare culturale:
# Publicitate și marketing;
# Arhitectură;
# Industria creativă a jocurilor pe calculator;
# Educație și/sau cercetare în domeniul creativ sau cultural;
# Meșteșuguri creative sau tradiționale;
# Design, design de produs, grafic și de modă;
# Film și video;
# Arte plastice;
# Gastronomie și industria culinară tradițională;
# IT, software și servicii informatice, dezvoltare de software creativ;
# Literatură și editură;
# Muzee, arhive, galerii și biblioteci;
# Muzică, artele spectacolului și arte vizuale.

După finalizarea cu succes a programului online, cursanții vor primi un certificat de participare.

Pentru a accesa cursul, persoanele interesate trebuie să completeze acest formular de înregistrare. Termenul-limită pentru înscriere este 16 mai, ora 23.59. În cazul în care vei fi selectat(ă) pentru cursul online, vei primi un e-mail cu rezultatele până pe 23 mai.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md