Pe 26 septembrie ACT Festival a revenit la Castel Mimi cu cea de-a doua ediție – Common Culture, reunind aproximativ 2.000 de participanți în jurul artei digitale și video mapping-ului. Nouă lucrări create de artiști din diferite țări au transformat fațada castelului într-o scenă pentru competiția ACT II, la finalul căreia colectivul de artiști vizuali CAPS a obținut locul I, urmat de ADISTU pe locul II și Kurbas Production pe locul III. Premiul Publicului a revenit artiștilor din Republica Moldova, Cristian Mititelu și Igor Gainaru.
În finala Concursului Internațional de Video Mapping au ajuns nouă artiști și colective din șase țări: Republica Moldova, România, Ucraina, Polonia, Chile și Indonezia. Fiecare finalist a creat o lucrare specială pentru arhitectura Castelului Mimi, iar cele nouă proiecte au fost prezentate succesiv pe fațadă și au fost evaluate de juriul festivalului, format din:
# Andrei Cozlac – președintele juriului;
# Lucian Emilian Matei – membru juriului;
# Andrei Butnaru – membru juriului;
# Ștefan Eugen Panfilii – membru al juriului.
După prezentarea lucrărilor, publicul a votat favoritul, iar juriul a analizat lucrările pentru a desemna câștigătorii competiției. În paralel, programul a continuat cu o lucrare realizată de elevii Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, împreună cu elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani – proiect care a adus în festival componenta educațională ACT, oferind elevilor experiența de a crea și prezenta o lucrare de video mapping într-un cadru profesionist.
# Premiul I (3.000 USD): CAPS – Cristian Plămădeală și Andrei Scîntei
# Premiul II (2.000 USD): ADISTU
# Premiul III (1.000 USD): Kurbas Production (Ucraina)
# Premiul Publicului (peste 700 de voturi exprimate online): Cristian Mititelu și Igor Gainar (Republica Moldova)
După anunțarea câștigătorilor scena ACT Festival a fost preluată de ARGATU, invitatul special al festivalului, care a încheiat seara cu un mix de folclor românesc, hip-hop, bass music și sonorități electronice.
Cea de-a doua ediție a ACT Festival a fost realizată cu susținerea:
# ULTRA – partener general;
# Castel Mimi – partener strategic;
# HIT FM – partener media;
# ZEEKR – partener auto.
Lumina s-a stins pe fațada Castelului, dar a rămas în inimile spectatorilor. Ne revedem la următorul ACT.
Despre ACT Festival
ACT Festival este primul festival de video mapping din Republica Moldova, organizat de xdoi Events. Festivalul aduce împreună artiști locali și internaționali și dezvoltă proiecte la intersecția dintre artă, cultură și tehnologie.
Preluat de la: diez.md
