# Centrul de instruire continuă în domeniul electoral lansează concursul de pictură VotART pentru tineri.
# Concursul acceptă participanţi între 14 şi 20 de ani, pe două categorii de vârstă.
# Persoanele interesate trimit lucrările şi formularul până la 11 octombrie, ora 23:59.
Ai între 14 și 20 de ani? Centrul de instruire continuă în domeniul electoral lansează concursul de pictură cu tematică electorală „VotART”, sub genericul „Dă culoare vocii tale”. Dacă te pasionează conexiunea dintre artă, alegeri și procesul electoral, atunci nu ezita să te înscrii.
Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a concursului se va desfășura în perioada 17-24 octombrie, pentru două categorii de vârstă: 14-16 ani și 17-20 de ani.
Concursul își propune să ofere tinerilor un spațiu de exprimare artistică și de reflecție asupra valorilor democratice, a alegerilor și a participării civice. Prin intermediul picturii, participanții sunt invitați să prezinte propria perspectivă asupra relației dintre artă, culoare, vot și procesul democratic.
Persoanele interesate vor expedia până pe 11 octombrie, ora 23:59, la adresa de e-mail [email protected] materialele indicate mai jos.
# Formularul de participare, completat conform anexei numărul 1 din regulamentul concursului. Regulamentul integral al competiție îl găsești aici.
# Trei lucrări de pictură realizate în ultimii doi ani, executate la alegere în acuarelă, guașă, acrilic sau pastel.
# Fiecare lucrare trebuie să fie însoțită obligatoriu, în partea dreaptă jos, de o etichetă care să conțină:
— numele și prenumele autorului/autoarei;
— vârsta;
— titlul lucrării;
— instituția de învățământ;
— localitatea;
— numele și prenumele profesorului/profesoarei care a oferit mentorat, după caz;
# Acordul de participare, completat conform anexei numărul 2 din regulament. Acordul va fi completat doar în cazul participanților minori.
Doar persoanele selectate vor fi contactate. Materialele necesare pentru realizarea lucrărilor, costurile pentru alimentația participanților pe durata celor două evenimente din cadrul concursului vor fi asigurate integral de organizatori.
Calendarul concursului VotART
# 17 octombrie – eveniment de lansare a concursului, în cadrul căruia vor fi prezentate conceptul, regulile competiției și vor fi oferite materialele necesare pentru realizarea picturilor
# 18-23 octombrie – etapa de realizare a lucrărilor
# 24 octombrie – ceremonia de premiere și expoziția lucrărilor.
Organizatorii precizează că lucrările care se vor remarca prin originalitate, creativitate și relevanță pentru tematica concursului vor fi premiate. După încheierea concursului, lucrările vor fi prezentate în cadrul unei expoziții.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

