#Preferința pentru un anumit gen e normală, dar devine problemă dacă rămâne nedeclarată.
#Favoritismul parental poate provoca traume emoționale, scăderea stimei de sine și probleme relaționale.
#Părinții pot corecta atitudinea prin analiză, comunicare, timp egal și terapie familială dacă este necesar.

Te-ai gândit vreodată la genul viitorului tău copil și daci ai prefera mai mult o fată sau un băiat? Dacă răspunsul la această întrebare este „da”, atunci acest material este pentru tine. rudiez.md a întrebat o psihologă de ce părinții își doresc uneori un copil de un anumit gen și dacă această dorință se poate transforma într-o problemă.

Pentru a înțelege mai bine acest subiect, colegii de pe versiunea rusă a site-ului au apelat la psihologa consultantă Olga Zolotko. Ea este magistră în psihologie și specialistă în domeniul relațiilor de cuplu și de familie.

Potrivit psihologei, este normal să îți dorești un copil de un anumit sex, deoarece oamenii tind să aibă preferințe pentru anumite lucruri. O astfel de dorință poate fi legată de propriile convingeri, de tradițiile familiei sau de motive practice.

Și dezamăgirea în cazul în care copilul va avea un alt sex decât cel pe care ți l-ai dorit este o reacție normală, mai ales atunci când așteptările au fost foarte puternice.

Problema apare atunci când dezamăgirea nu este conștientizată și exprimată. Părintele se poate distanța în mod inconștient de copil, poate avea așteptări exagerate de la acesta sau poate încerca să găsească în el o formă de „compensare”. Recunoașterea deschisă a propriilor sentimente și reevaluarea așteptărilor reduc riscul unor consecințe negative asupra relației dintre părinte și copil.

Este important de menționat că nu vorbim doar despre o preferință, ci despre un ansamblu complex de motive. Acestea pot fi diferite. De exemplu, dorința părinților de a-și realiza prin intermediul copilului propriile visuri neîmplinite.

În plus, această dorință poate fi legată de convingerea că un copil de un anumit sex este mai ușor de crescut, de așteptările familiei și ale societății, de diferite temeri, cum ar fi cele legate de siguranța unei fiice, dar și de dorința de a asigura, la nivel simbolic, continuitatea familiei.

Conștientizarea acestor motive îi ajută pe părinți să înțeleagă care așteptări țin de propriile dorințe și convingeri și care sunt legate de nevoile reale ale viitorului copil.

Exemplu din partea autoarei materialului: să presupunem că unul dintre părinți și-a dorit toată viața o fată. Are gemeni, o fată și un băiat. Dacă părintele începe să îi ofere mai multă dragoste și atenție fetei, acest lucru poate duce la o traumă emoțională pentru băiat.

Potrivit psihologei, acest sentiment poate contribui la formarea convingerii „eu sunt mai puțin important”.

Acest lucru poate duce la o stimă de sine scăzută pe termen lung, la probleme de încredere, la tendința de a evita apropierea emoțională sau, dimpotrivă, la nevoia constantă de validare. O astfel de traumă poate influența alegerea partenerului, parcursul profesional, de exemplu, prin dorința de a-și demonstra sieși și celorlalți propria valoare, precum și capacitatea de a construi relații emoționale sănătoase.

Această traumă din copilărie se poate manifesta și la vârsta adultă, iar formele sale pot fi diferite.
# În carieră – fie evitarea obiectivelor ambițioase din cauza fricii de eșec, fie compensarea excesivă prin realizări și perfecționism.
# În relații – alegerea unor parteneri care reproduc dinamica din familie, probleme de încredere și teama de a fi respins.
# În ceea ce privește stima de sine – nevoia constantă de validare, autocritica și sentimentul de „insuficiență”.

Psihologa menționează câteva semne care îl pot ajuta pe un părinte să observe o atitudine părtinitoare față de copii:
# reacții diferite la același comportament al fiului și al fiicei;
# distribuirea inegală a timpului și a activităților, de exemplu, mama este mereu cu fiica, iar tata cu fiul;
# folosirea frecventă a unor expresii stereotipice: „pentru o fată este mai bine așa”, „băieții nu fac asta”;
# un nivel diferit de susținere emoțională atunci când copiii trec prin eșecuri.

Dacă observați aceste semne, este util să vă opriți, să vă analizați comportamentul și să încercați să îl corectați.

Ce poate face un părinte dacă observă o iubire „inegală” din partea celuilalt părinte. Potrivit Olgăi, o posibilă succesiune a acțiunilor ar putea fi următoarea: „Mai întâi, este important să analizați faptele și exemplele concrete, adică ce anume observați. Apoi, discutați despre acest lucru într-o conversație calmă și privată, fără acuzații și cu accent pe bunăstarea copiilor. Ulterior, puteți propune schimbări concrete, de exemplu, să petreceți timp individual cu fiecare copil sau să repartizați diferit responsabilitățile”.

Dacă este vorba despre o problemă sistemică sau observi rezistență la schimbare, ar fi indicat să apelați împreună la un psiholog de familie. Sprijinul unui specialist și o perspectivă din exterior pot ajuta la schimbarea unor tipare familiale bine înrădăcinate.

În această situație, este important să îți recunoști emoțiile și să-ți permiți să le simți. Specialista recomandă:
# apelează la un psihoterapeut pentru a-ți procesa experiențele din trecut într-un mediu sigur;
# pregătește-te pentru o eventuală discuție cu părinții și alege un format în care limitele tale să fie respectate;
# dezvoltă practici de autocompasiune și lucrează la construirea unei baze interioare de siguranță.

Procesul poate fi îndelungat, dar este posibil. Multe persoane reușesc să se elibereze de resentimentele vechi și să își schimbe modul în care își trăiesc viața.

Pentru aceasta, este important să încerci să împarți cât mai echitabil atenția și timpul între copii, chiar dacă acest lucru poate fi dificil din cauza lipsei de timp și de energie.

Pe lângă aceasta:
# să-i spui frecvent copilului lucruri importante, precum „te iubesc” și „sunt mândru/mândră de tine”;
# să-l lauzi pentru eforturile depuse, nu doar pentru rezultat;
# să eviți să compari copiii între ei;
# să-ți analizezi conștient propriile așteptări și proiecții, întrebându-te dacă acestea sunt cu adevărat necesare pentru copil sau dacă, în acest fel, părintele încearcă să-și împlinească propriile visuri nerealizate;
# să vorbești despre faptul că poți dezaproba un anumit comportament, dar că, în același timp, continui să-ți iubești copilul.

Se poate începe cu câțiva pași simpli. De exemplu, părinții pot planifica în mod regulat timp separat pentru fiecare copil, pot stabili aceleași reguli și consecințe pentru toți și îi pot învăța să-și recunoască și să-și exprime sentimentele, încurajându-i să facă acest lucru.

De asemenea, este important să acorde atenție intereselor copilului și să susțină diversitatea acestora, fără a-l limita prin așteptări legate de gen. Totodată, părinților li se recomandă să discute deciziile privind creșterea și educarea copiilor în privat pentru a reduce neconcordanțele dintre ei.

Preluat de la: diez.md