28-asteroizi_63433500-920x518-1.jpg
Organizația Națiunilor Unite (ONU), în 2016, a stabilit oficial că Ziua Internațională a Asteroizilor, propusă de Brian May, chitaristul trupei Queen, să fie sărbătorită în fiecare an pe 30 iunie. Asteroid Day este o inițiativă internațională care își propune să informeze și să educe publicul despre riscurile generate de asteroizi și modalitățile de protejare.

Ziua de 30 iunie nu a fost aleasă întâmplător, aceasta fiind data la care a avut loc, în 1908, evenimentul Tunguska, o explozie masivă în apropiere de râul Podkamennaia Tunguska, Siberia, despre care se crede că a fost cauzată de un meteorit. Explozia a scos din rădăcini peste 80 de milioane de copaci aflați pe 2 150 de kilometri pătrați, fenomenul fiind considerat cel mai mare eveniment de impact asupra scoarței terestre din istoria recentă a Pământului.

Astronomul originar din Chișinău care a descoperit 10 asteroizi.

Este vorba despre Vladimir Albițki, un astronom sovietic. Vladimir s-a născut în familia unui preot din Chișinău, în anul 1891. A absolvit facultatea de filozofie a Universității din Moscova în anul 1916. După aceasta, a lucrat la Observatorul astronomic din Odesa (1916-1921) și la Observatorul astronomic din Simeiz până la sfârșitul vieții (1952). Mai mulți ani, a fost cercetătorul științific principal al acestui observator, iar la sfârșitul vieții a îndeplinit și funcții de conducere.

Mai jos vedeți lista celor 10 asteroizi descoperiți de Vladimir Alibițki:
# 1002 Olbersia – 15 august 1923;
# 1007 Pawlowia – 5 octombrie 1923;
# 1022 Olympiada – 23 iunie 1924;
# 1028 Lydina – 6 noiembrie 1923;
# 1030 Vitja – 25 mai 1924;
# 1034 Mozartia – 7 septembrie 1924;
# 1059 Mussorgskia – 19 iulie 1925;
# 1071 Brita – 3 martie 1924;
# 1283 Komsomolia – 25 septembrie 1925;
# 1330 Spiridonia – 17 februarie 1925.

Printre realizările astronomului se mai numără: steaua cu cea mai mare viteză radială din galaxia noastră la acea vreme – 360 km/s, catalogul fiind compus dintr-un număr de 800 de stele, un număr impunător de planete mici, cum ar fi Musorgskaia, Olbersia ș.a., observații de eclipse, proiectarea și construirea spectrograful pentru telescopul reflector al Observatorului din Simeiz.

Unul dintre asteroizii descoperiți la Simeiz (N1783 Albitskij) de către Grigori Neuimin îi poartă numele lui Vladimir Albițki.

Mai jos vă prezentăm o serie de curiozități interesante despre asteroizi.

# Primul asteroid cunoscut a fost Ceres, descoperit de Giuseppe Piazzi in 1801. Pe lângă faptul ca este primul asteroid descoperit, Ceres este si cel mai mare asteroid cunoscut , de cca. 939 de kilometri.

# În februarie 2013, un asteroid a reușit sa intre in atmosfera pământului peste orașul Chelyabinsk din Rusia. Acesta a explodat pe cer, dar a trimis unde de șoc care au provocat destul de multe pagube și au rănit cca. 1 200 de oameni. Oamenii de știință susțin că asteroidul avea aproape 22 de metri lățime.

# Astronomul William Herschel a inventat pentru prima data in 1802 cuvântul asteroid, care înseamnă „ca o stea”.

# Asteroizii sunt bogați in metale prețioase și alte metale, dar și apă.

# În sistemul nostru solar există în prezent peste 700 000 de asteroizi cunoscuți.

# Oamenii de știință cred că evenimentul care a dus la dispariția dinozaurilor ar fi putut fi un impact masiv de asteroizi sau o activitate vulcanică uriașă. Evenimente precum acestea ar fi putut bloca lumina soarelui și ar fi schimbat semnificativ ecologia Pământului.

# Cel mai mic asteroid cunoscut, descoperit în octombrie 2015, este 2015 TC25 și are doar doi metri.

# Asteroizii se ciocnesc adesea între ei. La coliziune, cei mai mici se pot rupe și pot ajunge ca praf depus pe cei mai mari.

Preluat de la: diez.md