Francezii şi-au scos costumele de baie şi au ieşit pe plajă ca să profite de soarele nesperat de darnic. Pe coasta de nord a Franţei, temperaturile au ajuns la peste 25 de grade Celsius, iar în sud sunt prognozate chiar 30 de grade Celsius.
S-au găsit şi persoane care au cedat ispitei şi au intrat în mare: „E grozav să ai o aşa vreme în mijlocul lui octombrie. Suntem norocoşi. Nu sunt prea mulţi oameni în apă, aşa că putem înota şi ne putem relaxa.”
Este neobişnuit de cald şi în insulele Canare. Termometrele au indicat în miezul zilei între 32 şi 35 de grade Celsius. Plajele au fost, evident, aglomerate.
Pentru alte regiuni, veştile meteorologilor nu sunt la fel de bune. Irlandezii se pregătesc să țină luni piept cu „Ophelia”. Uraganul de categorie trei va pierde treptat din forţă, însă, chiar şi aşa, va lovi cu putere coastele irlandeze.
Vântul va suflă cu o viteză de peste o sută de kilometri pe ora şi va ploua abundent. Efectele vor fi resimţite şi pe coastele estice ale Regatului Unit.
Preluat de la: diez.md