psihologie.jpg

Cercetătorii au emis o teorie numită autocompletare simbolică (symbolic self-completion), în care o parte din identitatea proprie lipseşte, iar aceasta trebuie compensată. Conform studiilor de psihologie, „lăudăroşii” dau semne de nesiguranţă, scrie Descoperă.ro. 

În prezent, vieţile tuturor sunt mai expuse ca acum 40 de ani datorită (sau din cauza) internetului şi a reţelelor de socializare, relatează Curiosity.

Expunerea aceasta se face însă selectiv, depinzând de părţile pe care un om doreşte să le scoată. Pe scurt, pe internet eşti cine vrei tu.

Psihologii susţin că există diferenţe mari între persoana de pe internet şi cea din realitate, oamenii având tendinţa de a crea în mediul virtual o persoană mai „completă”, conform teoriei autocompletării simbolice.

Totuşi aceste lucruri se ştiau de acum 40 de ani (teoria autocompletării simbolice îşi are originile de atunci), însă abia acum s-a văzut amploarea cu care egoul cuiva poate creşte cu ajutorul acestor utilităţi precum Facebookul, care pot masca adevărata natură a unui individ cu uşurinţă.

La începutul anilor ’80, cercetătorii au efectuat o serie de experimente pentru teoria autocompletării simbolice. În 1981, aceştia au publicat o lucrare în care descriau aceste experimente.

Unul a avut în vedere chestionarea participanţilor cu privire la numirea unei activităţi în care aceştia aveau „competenţe speciale” (precum muzica, sportul sau un subiect de ştiinţă), să scrie câţi ani de experienţă au în acel domeniu şi cât de recent l-au practicat. Apoi, participanţii au scris un eseu despre activitate, despre care li s-a spus că va fi arătat unui grup de studenţi. Când au fost întrebaţi câţi studenţi ar trebui să citească eseul, cei cu cea mai puţină experienţă doreau un număr ridicat, ceea ce a însemnat pentru cercetători că participanţii cu cele mai puţin „complete identităţi” au avut dorinţa de a îi influenţa pe alţii.

Alt experiment a arătat că cei cu mai multă experienţă aveau tendinţa de a fi mai critici la adresa propriei persoane. De-a lungul timpului, alte studii au susţinut această teorie, ajungând astăzi să fie un fapt sau o cunoaştere care ţine de simţul comun.

Preluat de la: Csid.ro