pixel.png

Sarcina dar şi creşterea unui copil pun multă presiune la propriu pe spatele mamei. În timpul sarcinii pot apărea la unele gravide chiar hernii de disc. În alte cazuri acestea se pot instala chiar câţiva ani mai târziu poate chiar din cauza eforturilor de a cără în braţe copilul, cumpărături şi uneori chiar şi căruţul. Am aflat de la chirurgul ortoped dr. Tarek Nazer cum poate o mamă să îşi antreneze muşchii spatelui, dar şi să dozeze eforturile astfel încât să îşi protejeze şi coloana vertebrală.

CSÎD: Cum să îşi antreneze muşchii spatelui o mamă care este nevoită să ridice copilul şi  diverse greutăţi de sute de ori pe zi în braţe, să-l care etc, plus cumpărături?
Dr. Tarek Nazer
: În mod cert, nu este indicat să ducă cumpărături în acelaşi timp în care ţine şi copilul în brate, deoarece solicită intens articulaţiile întregului organism, nu doar coloana vertebrală. Dar poate efectua zilnic exerciţii pentru creşterea forţei musculare şi dezvoltarea musculaturii paravertebrale, kinetoterapie şi exerciţii pe saltea. Şedinţele de kinetoterapie ajută la întărirea musculaturii pentru a putea efectua activităţile de zi cu zi.

Mamele din lumea întreagă trebuie să aibă grijă şi de propriul spate

CSÎD: De ce nu trebuie ca mamele să neglijeze durerile de spate?
Dr. Tarek Nazer
: Este important să se cunoască cauza durerilor de spate şi să nu se ignore, deoarece o simplă durere poate avansa la o afecţiune ireversibilă, iar în cazurile incipiente se pot trata cu exerciţii de kinetoterapie.

Oricând este un moment bun să faceţi exerciţii uşoare de Pilates, stretching

CSÎD: Ce ar fi bine să faca femeile însărcinate care au dus un stil de viaţă sedentar până în momentul instalării sarcinii?
Dr. Tarek Nazer:
Chiar dacă a fost o persoană sedentară, poate începe să practice sport pentru prima oară pe perioada sarcinii. Având o mulţime de beneficii, sportul supravegheat pe perioada sarcinii este foarte recomandat. Se pot practica exerciţii uşoare de stretching, exerciţii de Pilates pentru antrenarea muşchilor abdominali, ai spatelui şi ai picioarelor, exerciţii de aerobic sau chiar aqua gym. Singura indicaţie ar fi de menţionat că orice tip de mişcare să fie pentru perioade scurte, cu creştere în intensitate treptat şi la o activitate moderată.

<!– L-au îngropat pe Emi Pian şi n-au lăsat-o aşa. Duduienii au rezolvat-o în stilul lor!–> CITESTE PE EVZ.RO: L-au îngropat pe Emi Pian şi n-au lăsat-o aşa….
<!– Doliu mare în România! Din păcate a fost răpus de coronavirus! Avea doar 66 de ani–> CITESTE PE CAPITAL.RO: Doliu mare în România! Din păcate a fost răpus…

Evitaţi sedentarismul pentru a menţine sănătatea coloanei vertebrale şi a articulaţiilor

CSÎD: După naşterea naturală ce tip de exerciţii fizice sunt indicate?
Dr. Tarek Nazer:
Activitatea fizică moderată după naştere te poate ajuta să te simţi în primul rând mai bine şi apoi să-ţi recapeţi silueta dinainte de sarcină. Este recomandat să se înceapă cu încălzire zilnic, apoi cu exerciţii uşoare de aerobic cu creştere în intensitate gradual.

CSÎD: La ce complicaţii pot duce pe termen lung durerile de spate netratate?

Dr. Tarek Nazer: Durerile de spate neglijate şi tratate necorespunzător pot duce la apariţia simptomelor neurologice datorate unei compresii ale nervului sau îngustării canalului medular, protruzii discale şi hernii de disc.

Preluat de la: csid.ro