diez-share-facebook.png
Macedonia își schimbă numele în Republica Macedonia de Nord. Decizia fost votată de Parlament, lansând o procedură de modificare a Constituţiei.

Toţi cei 80 de parlamentari prezenţi au votat pentru, reuşind astfel să se atingă pragul de două treimi cerut pentru iniţierea oricărei schimbări în legea fundamentală, scrie agerpres.ro.

Mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei naţionaliste au rupt rândurile şi s-au pronunţat în favoarea iniţiativei, iar restul au boicotat votul. Prim-ministrul Zoran Zaev a promis alegeri anticipate dacă parlamentul refuză să aprobe modificarea.

El şi omologul său grec, Alexis Tsipras, au căzut de acord în iunie ca Macedonia să-şi schimbe numele în Republica Macedonia de Nord şi Atena în schimb să înceteze blocarea aderării vecinului ei la NATO şi deschiderii discuţiilor de aderare la UE.

Grecia revendică numele Macedonia şi moştenirea ei istorică pentru provincia sa nordică. Disputa diplomatică a izbucnit după apariţia Macedoniei în urma dezintegrării fostei Iugoslavii în 1991.

Preluat de la: diez.md