485731768_986853020213448_5541345994279991815_n.jpg

Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor revine în acest an cu cea de-a cincea ediție. Organizat de Coaliția Națională „Viață fără Violență”, evenimentul va aduna în același loc specialiști, activiști, supraviețuitoare ale violenței, care vor vorbi despre violența față de femei, justiția de gen, misoginism, mișcarea feministă și mișcările aliate.

Ediția curentă va fi organizată într-un nou format în perioada 21-24 octombrie. Timp de patru zile, printre principalele subiecte ale conferinței se vor regăsi:
# solidaritatea feministă și de ce este nevoie de feminism când suntem în criză;
# puterea și reziliența femeilor din artă, comunitate și istorie;
# siguranța colectivă, feminism intersecțional și nevoile diferitelor grupuri de femei;
# campanii media de impact pentru prevenirea violenței;
# cum pot fi regândite finanțările pentru organizațiile care acordă asistență.

Pe 23 octombrie va fi jucat în premieră un spectacol de teatru social alături de un grup de tineri din țară și actorii Teatrului Republican „Luceafărul”. Totodată, pe 24 octombrie, mai multe femei care au beneficiat de granturi vor organiza evenimente în teritoriu. Printre temele pe care le vor aborda se numără:
# modificările legislative recente privind femicidul și violența împotriva femeilor;
# rolul feminismului intersecțional în prevenirea și combaterea violenței;
# puterea și reziliența femeilor din comunități;
# modele de finanțare feministă pentru prevenirea, combaterea violenței și împuternicirea supraviețuitoarelor;
# formele invizibile de violență și modul în care sunt transmise transgenerațional.

Coaliția Națională „Viață fără Violență” va organiza și cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Feministe. Cinci femei care se implică în prevenirea și combaterea violenței vor fi premiate. De asemenea, în acest an organizatorii vor oferi premii și pentru declarații sexiste ori comportamente abuzive.

Agenda integrală a evenimentului o poți vedea în documentul atașat mai jos.

Dacă îți dorești să participi la eveniment, nu ezita să completezi acest formular de înregistrare.

Timp de cinci ani, organizatorii au adunat sute de participanți la Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor. Împreună au discutat, au dezbătut idei și planuri. Au celebrat Ratificarea Convenției de la Istanbul, au cerut introducerea termenului de femicid, au vorbit despre ce trebuie să se schimbe în legislație ca să putem proteja mai mult femeile și să avem mai puține cazuri de violență.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md