vinul.jpg

Vinul roşu rămâne băutura preferată de oamenii din întreaga lume. Cu toate astea, sunt persoane care pot bea o sticlă întreagă fără să aibă vreo problemă, iar altele încep să se lupte imediat cu o durere crâncenă de cap.

În cazul mahmurelii apar durerile de cap, ameţelile, stările de vomă, setea excesivă, senzaţia de gură uscată, oboseala, crampele musculare. Toate acestea vin pentru că organismul nostru digeră alcoolul. Potrivit publicaţiei Scientific American, vinul este una dintre băuturile care poate da mahmureli severe.

Durerea de cap apărută în urma consumului de vin roşu este diferită de cea dată de mahmureală. Diferenţa majoră este că apare imediat ce alcoolul este ingerat. Nici nu apuci să bei mult şi ajungi să te simţi mahmur.

Vinurile conţin cantităţi diferite de sulfiţi care sunt folosite pe post de conservanţi, dar şi cu rol de antioxidanţi şi proprietăţi antimicrobiene. În Uniunea Europeană cantitatea pe care un producător o poate folosi este limitată în funcţie de tipul de vin. Pentru vinul dulce este permisă cea mai mare cantitate. În schimb, vinul roşu ar trebui să aibă cel mai mic nivel de sulfiţi. Oamenii cred că aceştia sunt vinovaţi pentru durerile de cap, însă nu există dovezi ştiinţifice în acest sens, scrie Gustarte.ro.

Medicul Lawrance Newman, de la NYU Langone Medical Center, a declarat pentru revista SELF că vinovaţi pentru migrene sunt taninii prezenţi în coaja strugurilor şi în sâmburii acestora. Vinul roşu are o concentraţie mare de tanini, mai ales că strugurii sunt lăsaţi la fermentat cu tot cu coajă. Soluţia ar fi ca persoanele care nu pot procesa aceste substanţe ce apar în mod natural să aleagă un vin care nu este închis la culoare. O altă variantă ar fi să bea două ceşti de cafea înainte de a consuma vin roşu sau să consume o cantitate suficientă de apă. 

 

Preluat de la: csid.ro