14469466_211034685977366_5646555341531211790_n.jpg
O nouă ediție Românii au Talent a adus un nou moment de excepție din partea unui talent basarabean. Maxim Prepeliță vine de la Orhei și este un tânăr bijutier. El a interpretat piesa „Caruso” de Andrea Bocelli și a reușit să-i facă Andrei „pielea de găină”.

În video-ul de prezentare, Maxim spune că și-a învățat meseria din practică și a început să câștige bani. Pe scena de la Românii au Talent însă, tânărul a demonstrat că este talentat și în alte privințe. Momentul său i-a impresionat atât pe jurați cât și pe cei din sală. Lacrimi, aplauze și aprecieri vocale – de toate astea a avut parte Maxim după interpretarea piesei de operă.

Maxim le-a povestit juraților că nu a făcut studii de canto, dar că a cântat de mic în corul bisericii. „Asta e de la Dumnezeu, să știi”, i-a spus Andra. „M-ai dat gata”, a adăugat ea.

„Maxim, dragule, ai fost așa cum îți spune și numele – maxim”, a fost părerea lui Andi Moisescu. „Să știi că nimic nu e întâmplător. Ăsta e numele de botez, tot de la Dumnezeu”, a mai spus el.

„Ne-ai emoționat pe toți. Ne-ai surprins pe toți. Mă bucur că ne-ai oferit această emoție”, a menționat și Mihaela Rădulescu.

În urma tuturor laudelor, Maxim a primit cei patru de „DA” necesari pentru a se califica în etapa următoare a concursului televizat.

Preluat de la: Diez.md