drapel.jpg
Au întins un drapel de 100 de metri pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la recunoașterea internațională a României Mari. Astfel au marcat Liceul Român-Francez „Gheorghe Asachi” și Asociația „UNIREA-ODIP” acest eveniment istoric.

„La 100 de ani de la consfințirea și recunoașterea de către toate statele europene și SUA a noului stat în Europa răsăriteană, România Mare, marcăm prin acest drapel de 100 de metri – 100 de ani de la Conferința de la Trianon. Trăiască România, trăiască românii. Felicitări, România, felicitări, români!”, a declarat Boris Volosatîi, directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău.

Menționăm că astăzi, 4 iunie 2020, întreaga suflare românească marchează un secol de la recunoașterea internațională a Marii Uniri prin Tratatul de Pace de la Trianon. Tratatul, cu o semnificaţie aparte pentru istoria ţării noastre, a fost semnat de către 16 Puteri Aliate învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, pe de-o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ieşit învins în urma războiului.

Preluat de la: diez.md