Chiar dacă afară era ger, spectacolul oferit de mare a scos localnicii pe faleza de la Cazino. „E superbă, cel puțin acum cu aburii. E prima dată când o văd în genu ăsta”, a declarat un trecător pentru sursa citată. „Este foarte frumos, este o priveliște pe care nu o vezi în fiecare an”, a adăugat un localnic.
Specialiştii spun că fenomenul se numeşte „ceaţă de rouă” şi se produce foarte rar. Aburii pe care îi vedeți în imagini se formează din cauza diferenței mari de temperatură dintre apa mării și cea din aer.
„Săptămâna trecută joi temperatura apei era foarte ridicată pentru această perioadă, 3,9 grade, iar astăzi a ajuns la 0,5 grade și acest lucru explică acest fenomen care este firesc și normal, dar totuși rar la litoralul românesc al Mării Negre”, a spus Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetare Constanța.
Preluat de la: Diez.md