boarding-640.jpg
Compania subsidiară Alphabet, Waymo, a pornit primul său serviciu de transport de persoane folosind maşini fără şofer. Acesta se numeşte Waymo One şi beneficiază de o lansare limitată în oraşul Phoenix din statul Arizona, SUA.

Waymo One va fi pentru început disponibil doar pentru un număr limitat de utilizatori, locuitori ai oraşului Phoenix. Astfel, nu se pot înscrie alte conturi în afara celor care există deja, însă aceştia pot lua cu ei în cursă câte un prieten sau membru al familiei. În perioada de testare, maşinile vor conduce singure, însă va exista tot timpul un şofer Waymo care să se asigure că totul decurge în deplină siguranţă, scrie go4it.ro.

Primele curse cu Waymo One vor avea loc în cartierele Chandler, Tempe, Mesa şi Gilbert din Phoenix, 24 de ore pe zi 7 zile din 7. Compania doreşte ca serviciul să fie unul non-stop, pe care utilizatorii să se poată baza oricând. Noi cartiere vor fi adăugate în acest serviciu în timp, iar şoferii umani care supraveghează operaţiunile vor dispărea în timp. Compania deja rulează teste pe străzile oraşului Phoenix fără un sofer la bord.

Asemeni Uber, Waymo One oferă un preţ estimat pentru cursă în momentul în care este plasată comanda, acesta putând varia în funcţie de oră, distanţă şi condiţiile de vreme. Utilizatorii vor putea de asemenea să intre în contact cu un angajat Waymo în orice moment prin intermediul aplicaţiei sau prin intermediul ecranului interactiv din maşină.

Preluat de la: diez.md