soldat.jpg
Scheletul unui soldat rus din secolul al XIX-lea a fost descoperit în nord-estul Turciei de un grup de lucrători, în timp ce efectuau lucrări de construcție a unui bloc. Se presupune că acesta a murit în timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878.

Corpul, care încă mai are o parte din haine intacte, a fost recuperat din interiorul unui sicriu din lemn, decorat cu o cruce ortodoxă rusă din cartierul Karagol, provincia Ardahan.

Descoperirea neobișnuită a fost făcută marți seara și a fost raportată poliției de către localnici. Trupul, care a fost îngropat în urmă cu 150 de ani, aparține unui general al armatei care a luptat pentru a captura acea parte a teritoriului otoman.

Site-ul www.rt.com scrie că pe uniforma soldatului erau trei stele și o inscripție cu numărul 20. În sicriu nu a fost găsit nimic valoros, iar bărbatul a fost îngropat după ritualul creștin.

Războiul ruso-turc din 1877-1878 a fost un conflict armat care a avut loc pe un teritoriu din Balcani și Caucaz, între Imperiul Otoman și coaliția creștin-ortodoxă orientală condusă de Imperiul Rus.

Preluat de la: Diez.md