diez-share-facebook.png
Rapperul californian Kendrick Lamar a primit premiul Pulitzer pentru muzică cu albumul „DAMN.”. Acesta a devenit primul cântăreţ de rap care câştigă prestigioasa distincţie. Albumul său „DAMN.”, al treilea din carieră i-a adus şi cinci premii Grammy.

Kendrick Lamar este originar din Los Angeles și este considerat unul dintre cei mai inovativi cântăreţi rap ai generaţiei sale.  Stilul său este o fuziune de jazz, poezie şi blues, scrie Reuters.com.

Premiul Pulitzer oferă distincţii pentru reportaje, fotografii, romane și înregistrări muzicale și se acordă începând cu anul 1917.

După ce Lamar a primit acest premiu se marchează o importantă ruptură cu tradiţia întrucât câştigătorii de până acum aparţineau muzicii clasice sau jazzului.

Juriul care acordă premiul Pulitzer a apreciat albumul „DAMN.”, lansat în aprilie 2017, ca „o colecţie de cântece pline de măiestrie, unite prin autenticitatea colocvială şi dinamismul ritmului, care oferă ilustraţii emoţionante şi captează complexitatea vieţii moderne afro-americane”.

Preluat de la: diez.md