diez-share-facebook.png
Curiosity a colectat noi date de pe planeta Marte care dau dovadă că cândva pe această planetă existau ingrediente necesare pentru viață. Curiosity a găsit compuşi organici pe suprafaţa planetei după ce a săpat doar 5 centimetri adâncime într-un crater.

Zona ar fi fost odată albia unui lac, pe când Marte nu era pustiul pe care îl cunoaştem acum. În plus, robotul a măsurat fluctuaţii sezoniere ale concentraţiei de metan din atmosfera marţiană. Pe Pământ, aproximativ 95 la sută din metan provine din activităţi biologice, scrie digi24.ro.

Curiosity, care s-a aşezat pe suprafaţa Marte în 2012, a descoperit deja în 2014 materie organică, în cantitate mică.

Craterul Gale este un loc bun pentru o formă de viaţă, dacă aceasta a existat vreodată pe Marte

Analizarea în laboratorul miniatural francez SAM (Sample Analysis at Mars) realizată de robotul Curiosity a relevat „mai multe molecule organice şi volatile care reamintesc de cele găsite pe Terra: tiofen, metil-tiofen 2 şi 3, metanetiol şi sulfură de dimetil”, potrivit studiului.

Aceste descoperiri tind să susţină ipoteza unei potenţiale existenţe a vieţii pe Marte, a declarat şi Inge Loes ten Kate, de la Universitatea Tübingen din Germania.

Preluat de la: diez.md