natalia-oreiro.jpg
Interpreta uruguayană, Natalia Oreiro, a ajuns marți seara la Chișinău. Chiar dacă concertul este programat pentru 16 martie, interpreta spune că a venit mai devreme pentru că vrea să viziteze locurile istorice din Moldova și să guste bucatele noastre tradiționale.

„Este prima dată când vin aici, așa că vreau să cunosc locuri frumoase, istorice, care să-mi spună puțin despre istoria țării”, a spus Oreiro pentru PRO TV.

Amintim că, Natalia Oreiro vine pe 16 martie, ora 19:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” cu un show incendiar și plin de emoții, care face parte din turul artistei, „Unforgettable tour”. Chișinăul va fi unul dintre primele orașe în care Natalia va găzdui premiera pieselor care nu au fost auzite încă de fanii ei.

În anii ’90, Natalia Oreiro era legenda telenovelelor argentiniene, cucerindu-i pe cei din faţa micilor ecrane, după care frumoasa brunetă a dat lovitura şi în industria muzicală cu hiturile „Cambio Dolor” şi „Me Muero de Amor”, urmând apoi „Tu Veneno” şi „Como Te Olvido”. În 2010, revista Esquire a inclus-o pe Natalia Oreiro în topul celor mai frumoase femei din lume, iar în 2011 a fost numită ambasadoare UNICEF.

Preluat de la: diez.md