Untitled-1.png
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate miercuri din centre comerciale, gări şi universităţi din Moscova, în urma unor alarme cu bombă “aproape simultane”.

„Pare să fie un caz de terorism la telefon, dar trebuie să verificăm credibilitatea acestor mesaje”, a declarat o sursă din serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă, precizând că apelurile au început simultat şi au continua după începerea evacuărilor.

Serviciile de urgenţă au anunţat că unităţi de genişti şi câini antrenaţi verifică toate clădirile vizate.

Printre cele 30 de locuri unde s-au înregistrat ameninţări cu bombă se numără cele mai mari trei gări din oraş, peste 10 centre comerciale, inclusiv unul de lângă Piaţa Roşie şi trei universităţi, printre care Universitatea de Medicină şi Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale.

Programul trenurilor nu a fost afectat de operaţiunea poliţiei.

Un val de ameninţări false cu bombă a afectat Rusia în ultima săptămână. Marţi, peste 45.000 de oameni au fost evacuaţi din locuri publice în 22 de oraşe din Rusia. Multe dintre apeluri par să provină din Ucraina, au anunţat serviciile de securitate.

Alarmele teroriste false se pedepsesc cu până la cinci ani de închisoare, potrivit legii ruse. Poliţia a deschis mai multe anchete. Autorităţile se aşteaptă, însă, ca autorii alertelor să fi folosit mesaje preînregistrate, sisteme automate de formare a numerelor de telefon şi instrumente digitale pentru a ascunde locul de unde sună.

Un val de ameninţări false cu bombă a afectat Rusia în ultima săptămână. Marţi, peste 45.000 de oameni au fost evacuaţi din locuri publice în 22 de oraşed din Rusia. Multe dintre apeluri par să provină din Ucraina, au anunţat serviciile de securitate.

Continuă valurile de evacuare ale școlilor din Rusia, clădirilor administrative și centrelor comerciale, după o serie de apeluri anonime. Dimineața, 13 septembrie, au fost anunțate zonele evacuate din mai multe orașe:

1. Petropavlosk – școala și primăria
2. Irkuțk – școala, aeroportul și centre comerciale
3. Iakuțk – primăria și aeroportul
4. Samara – 7 centre comerciale
5. Sratov – administrația orașului
6. Tomsk – centre comerciale și școala

Evacuările în masă ale clădirilor administrative și civile a început pe 10 septembrie. Apelurile, conform autorităților, sunt anonime.

Preluat de la: diez.md