1535458257020.png

Un moldovean a dat pe spate publicul de la „X Factor România”, după ce a ales să cânte o arie dintr-o operetă scrisă original în limba germană, însă adaptată în limba română.

Pe lângă o voce fenomenală și un mod unic de a cânta, Sergiu Bătrâncea, în vârstă de 48 de ani, a ales și o ținută mai puțin obișnuită pentru un asemenea show. Originar din Chișinău, acesta a hotărât să poarte o manta și o mască pe față sau, mai bine zis, un costum de Zorro.

La finalul cântecului, când a atins notele de sus, Sergiu a decis să-și scoată masca, din dorința de a crea un moment unic pentru spectatori, dar și pentru cei care îi vor da verdictul: Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică junior și Carla's Dreams.

„Omul a creat o altă lume în doar trei minute”, a comentat Carla's Dreams.

Menționăm că Sergiu a participat în sezonul trei și patru al show-ului „Moldova Are Talent”, unde, la fel, a ales să poarte ținute mai deosebite.

Vezi și tu momentul moldoveanului în videoul de mai jos.

Preluat de la: zugo.md