interncollage.jpg
La 25 martie va avea loc plantarea copacilor în comuna Tohatin, municipiul Chişinău. Organizatorii și-au propus să implice un număr de 400 de voluntari ce vor sădi şi îngriji arbori şi arbuşti pe o suprafaţă de patru hectare.

Pentru ca mai multe persoane să afle despre eveniment, mai mulți internauți au recitat o poezie prin care cheamă persoanele să iasă să planteze fapte bune.

Scopul evenimentului este de a restabili prin împădurire albia râulețului Bălţata, un afluent al Nistrului, care îşi are izvorul în aria plantării. Prezența apei aproape de suprafața cauzează alunecarea terenului, fapt care a determinat administrația publică locală a comunei să efectueze lucrări de drenaj, copacii sădiți de voluntari urmând să fixeze solul.

Pe acest teren, voluntarii urmează să planteze salcâmi, a cărui rol este de a restabili solul, tei, mesteceni, salcii, plopi, arțari, şi mai multe specii de arbuști, care vor servi drept gard viu.

Doritorii de a se înscrie o pot face completând formularul, iar pentru informaţii ulterioare şi detalii, accesaţi pagina de Facebook a evenimentului.

Preluat de la: Diez.md